Percheziții de amploare în Arad! Un tată împreună cu fiica sa, acuzați că vindeau droguri Webpress, 22 ianuarie 2023 Tatăl și fiica urmau să împartă în mod egal banii proveniți din vânzarea hașișului (rezină de cannabis). Cele aproximativ 5 kilograme de hașiș au fost aduse din Spania în România de către bărbat, la solicitarea fiicei lui. Tânăra a fost depistată în flagrant, vineri seara, de polițiștii SCCO Arad, în timp ce vindea puțin peste 1 kilogram de hașiș cu 15.000 de lei, în centrul orașului Arad. Restul cantității de hașiș – 3,5 kilograme – a fost găsită la domiciliul traficantei de droguri. „În cauză s-a reținut faptul că, la data de 10.12.2022, inculpatul la solicitarea inculpatei, fiica sa, a transportat din Spania în România cantitatea de 5 kilograme de rezină de cannabis (hașiș), în vederea comercializării pe teritoriul României. Odată introduse pe teritoriul țării, drogurile au fost depozitate la domiciliul inculpatei, unde a locuit și inculpatul până la momentul intervenției organelor de urmărire penală, aceștia stabilind ca sumele de bani obținute din vânzarea drogurilor să fie împărțite în mod egal între ei. La data de 20.01.2023, inculpata a fost prinsă în flagrant în timp ce comercializa cantitatea de 1 kilogram și 28 de grame de rezină de cannabis în schimbul sumei de 15.000 de lei. Activitatea a fost urmată de punerea în aplicare a două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Arad, în urma cărora, la domiciliul inculpatei a fost descoperită și ridicată cantitatea de 3,5 kilograme de rezină de cannabis, un grinder și un cântar electronic, bunuri care erau depozitate în geanta de voiaj a inculpatului, ascunse printre hainele acestuia. La data de 21.01.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile față de inculpată. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Arad”, se arată într-un comunicat DIICOT. Cei doi sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc. Comunicate noi Stiri
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți 17 septembrie 2024 Horoscop 17 septembrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 17 septembrie 2024: Există riscul să te arunci cu capul înainte în orice situație, fără… Citește mai mult
Gabriela Firea, MĂSURA oficială luată în cazul părinților români din Danemarca – Cum se simte copilașul de o lună 7 februarie 2022 Gabriela Firea a anunțat că autorităţile române sunt obligate să adopte măsuri de urgenţă pentru soluţii urgenţe care să asigure respectarea interesului copilului, pentru că părinţii sunt cetăţeni români. „Am transmis în această dimineață o scrisoare oficială din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse către Ministerul Afacerilor Sociale… Citește mai mult
Politica Previziuni Optimiste: Impactul Retragerii Emiratelor Arabe Unite din OPEC asupra Prețurilor Petrolului 3 mai 20263 mai 2026 Declarațiile optimiste ale șefului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, referitoare la scăderea prețurilor petrolului, subliniază impactul retragerii Emiratelor Arabe Unite din OPEC. Citește mai mult