Percheziţii la sediul RAR Bucureşti. Sute de maşini au trecut de inspecţii şi au primit omologări în urma înscrierii unor date false Webpress, 29 iunie 2023 Percheziţii la sediul RAR Bucureşti, joi. Sute de maşini au trecut de inspecţii şi au primit omologări în urma înscrierii unor date false, potrivit unor date din anchetă. Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, fac, joi după amiază, şapte percheziţii, la sediul unei instituţii din Bucureşti, precum şi la adresele a două persoane din judeţul Ilfov şi Bucureşti, în cadrul unui dosar care vizează mai multe infracţiuni de fals, privind activitatea de verificare tehnică şi omologare a autovehiculelor. „Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat faptul că, mai multe autovehicule ar fi fost expertizate, din punct de vedere tehnic, de către instituţia de profil respectivă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Astfel, unele autovehicule ar fi fost detarate, fiindu-le menţionată o masă maximă autorizată mai mică decât cea reală, astfel încât acestea să poată fi conduse cu permis categoria B. Alte autovehicule, tip basculantă, ar fi fost transformate în platforme de transport auto, fără deţinerea unor documente care să ateste noile caracteristici, emise de producător sau de firme autorizate. Alte autovehicule ar fi fost atestate ca „bun tehnic” fără să fi fost expertizate corespunzător din punct de vedere tehnic, autovehicule cărora le-au fost reţinute certificatele de înmatriculare, de către poliţie, pentru defecţiuni tehnice ori modificări neomologate”, transmite, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov într-un comunicat. Comunicate noi Stiri
Siegfried Mureșan, despre Schengen: „Cea mai bună cale pentru România de aderare este ca Nehammer să piardă alegerile din Austria” 20 martie 2024 Sincer, cea mai bună cale pentru România, care deja îndeplineşte toate criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen, este ca Karl Nehammer să piardă următoarele alegeri din Austria. Vă spun sincer, cred că o spun public în spaţiul public din România, dar aceasta este calea pentru noi cea mai bună”, a… Citește mai mult
Stiri Ascensiunea Economică Surprinzătoare a Coreei de Nord: Impactul Chinei și Rusiei asupra Regimului lui Kim Jong Un 9 iunie 2026 Regimul lui Kim Jong Un a devenit surprinzător de prosper în ultimii ani, sprijinit de China și Rusia, dar realitatea pentru cetățeni rămâne complicată și sumbră. Citește mai mult
Când și de ce dăm ceasurile înainte? Când a fost introdusă ora de vară în lume și în țara noastră 4 februarie 20265 februarie 2026 România se pregătește pentru trecerea la ora de vară, un moment care ne „fură” o oră de somn, dar ne oferă seri mai lungi și mai multă lumină naturală. Procesul are loc, ca în fiecare an, în ultimul weekend al lunii martie. Când se schimbă ora în 2026? Trecerea la… Citește mai mult