Percheziții la trei firme de exploatarea lemnului din Bistria-Năsăud! Trei administratori, reținuți – FOTO Webpress, 29 septembrie 2022 Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au pus joi în aplicare 6 mandate de percheziție, într-un dosar de fals informatic și falsificarea unei înregistrări tehnice. Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în luna august 2022, administratorul unui depozit de cherestea din Bistrița ar fi înregistrat un transport fictiv, pentru cantitatea de 41 de metri cubi de cherestea, către o altă societate care desfășoară activități similare, cu sediul în Lunca Ilvei. Transportul ar fi fost înregistrat ca efectuat de administratorul unei societăți comerciale de transport, din Șanț. „Perchezițiile au fost efectuate la locuințele unor persoane fizice și sediile a 3 societăți comerciale din localitățile Lunca Ilvei, Șanț și Bistrița, de către echipe mixte, formate din polițiști ai Serviciului de Ordine Publică, Investigarea Criminalității Economice, Criminalistic și luptători de la Acțiuni Speciale. În urma controalelor efectuate astăzi, polițiștii au dispus confiscarea a 198 de metri cubi de cherestea, în valoare de 172.447 de lei. Totodată, au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale la regimul silvic, toate pentru nerespectarea Legii 171/2010, în cuantum total de 33.000 de lei”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud. În urma perchezițiilor, au mai fost ridicate documente contabile cu valoare probatorie, 5 telefoane mobile și un laptop. Totodată, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, administratorii celor trei societăți comerciale fiind conduși la sediul Poliției pentru audieri. Ulterior, față de aceștia, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică. Comunicate noi Stiri
Fost director din Ministerul Mediului, trimis în judecată de DNA. Octavian Nicolescu este acuzat de trafic de influență și spălare de bani 11 octombrie 2023 Dinu-Octavian Nicolescu, fost director economic în cadrul Ministerului Mediului, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control… Citește mai mult
Blocurile antiseismice „pe bile”, mit sau realitate? Cum i-a mințit propaganda lui Ceaușescu pe români 8 februarie 2025 Una dintre clădirile emblematice despre care s-a propagat legenda că ar fi „pe bile” este hotelul Intercontinental. În realitate însă, acesta nu beneficiază de tehnica respectivă, potrivit inginerului Dragoș Marcu, președinte de onoare al Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri și expert tehnic atestat de Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii…. Citește mai mult
Cum încearcă Rusia să schimbe puterea în Republica Moldova. A opta duminică de proteste cu mii de oameni pe străzi – FOTO 7 noiembrie 2022 Oligarhii ruși care pompează banii Kremlinului în manifestațiile de la Chișinău profită de criza energetică și prețurile crescute din cauza inflației. Aceștia cer organizarea de alegeri parlamentare anticipate. Protestatarii lui Ilan Șor au depus coroane de flori la palatul prezidențial și au cerut demisia Maiei Sandu. Poliția din Chișinău transmite… Citește mai mult