Peste 15.000 de copii nu au primit tichetele pentru educaţie în valoare de 500 lei. Boloș: Mecanismul e foarte greoi. Vom apela la bazele de date Webpress, 14 martie 2023 „Noi avem un mecanism cu Inspectoratele şcolare foarte greoi, pe care l-am moştenit şi pe care intenţionăm să îl schimbăm în totalitate, pentru că aţi văzut ce repede a mers la voucherul pentru energie sau la voucherele pentru alimente în care nu a trebuit să purtăm oamenii pe drumuri să-şi aducă adeverinţe de venit, ci prin simpla interogare a bazelor de date am reuşit să dăm aceste carduri şi vouchere. Deci, mecanismul pe care îl vom derula în paralel va fi şi de interogare a acestor baze de date, pentru că se pare că vechile mecanisme nu dau întotdeauna rezultatele dorite. Conform ordonanţei, aveam această obligaţie să solicităm Inspectoratelor şcolare documentele de venit, însă se pare că n-am reuşit îndeaproape”, a afirmat Boloş, la Parlament, potrivit Agerpres.Ministrul Investițiilor a precizat că a avut luni seara o discuţie la minister privind interogarea bazelor de date pentru distribuirea acestor vouchere care sunt aşteptate de copii. „Situaţia se va rezolva”, a dat asigurări Marcel Boloş. Comunicate noi Stiri
Mii de figurine My Little Pony sau Warhammer, mașini de scris și cutii de țigări, într-o inedită expoziție dedicată hobbyurilor britanicilor 19 iulie 2024 Peste 14.000 de obiecte, create sau personalizate de colecţionari britanici, au fost adunate pentru prima dată într-o expoziţie majoră, care explorează hobbyurile britanicilor, scrie Reuters. Intitulată „Come As You Really Are”, expoziţia a fost concepută de artistul Hetain Patel, care este la rândul lui pasionat de confecţionarea manuală a costumelor… Citește mai mult
Stellantis consideră că divizia sa germană Opel are perspective promiţătoare 20 februarie 2023 Producătorul auto franco-italian Stellantis este optimist cu privire la perspectivele diviziei sale germane Opel, despre care crede că va putea continua să opereze ca o marcă separată, a declarat şeful companiei pentru Europa, Uwe Hochgeschurtz, pentru revista Automobilwoche, transmite Reuters. ”Sunt mulţumit de brand şi de gama sa de produse…. Citește mai mult
Piaţa auto din Rusia s-a înjumătăţit în 2022 12 ianuarie 2023 Vânzările de automobile noi în Rusia au înregistrat o cădere de 58,8% în 2022, ca urmare a sancţiunilor occidentale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei, sancţiuni care au antrenat o plecare a constructorilor străini de automobile, a anunţat joi grupul de lobby Association of European Businesses (AEB), transmite AFP. Anul trecut,… Citește mai mult