Petre Daea reia războiul împotriva CORMORANIILOR: Mi-au luat peștele înainte să-l bag în FRIDIGER Webpress, 5 noiembrie 2022 Prezent la Târgul Pescăresc de toamnă, organizat chiar în curtea Ministerului Agriculturii, Petre Daea a sugerat că românii n-ar avea suficient pește pentru consum pentru că este mâncat de cormorani. „Dumneavoastră ştiţi că sectorul acesta este predilect şi am spus-o de fiecare dată: românii să mănânce mai mult peşte decât cormoranii. Pentru că, din nefericire, la această dată şi sper să se valideze în Parlamentul României acea iniţiativă, în aşa fel încât se reducem populaţiile de cormorani pentru a putea satisface consumul în România, întrucât la această dată noi nu producem mai mult de 20.000 de tone de peşte în ţară, faţă de posibilităţile pe care le avem de a realiza peste 50.000 – 60.000 de tone de peşte.(…)Să înţelegem o dată pentru totdeauna că este nevoie să punem regulile în domeniu în aşa fel încât ecosistemul să rămână în echilibru cu interesul uman în centrul lui”, a declarat Petre Daea, citat de Agerpres. CORMORANII MI-AU LUAT PEȘTE ÎNAINTE SĂ-L BAG ÎN FRIGIDER Întrebat dacă a început vânătoarea de cormorani, şeful MADR a afirmat că aceasta a început în urma prevederilor legale pe care le-a elaborat Parlamentul României, „dar este o vânătoare secvenţială, întrucât există numai pentru o perioadă, într-un anumit interval de timp”(…) Cineva mi-a dat pe mail, să mă întreba de ce sunt înveșunat împotriva cormoranilor, pentru că nu mi-au luat peștele din frigider. Frigider și eu am spu că mi l-a luat înainte să îl bag în frigider și îl am gol.” Potrivit unui raport la Curíi de Conturi, pe perioada 2016-2019, consumul de pește și produse din pește al românilor a fost acoperit în proportie de peste 80% prin importuri, iar țara nostră se află pe locul 16 din UE ca producție. Comunicate noi Stiri
Stiri Tensiuni Politice în România: Daniel Zamfir și Refuzul de a Oferi un ‘Cec în Alb’ Premierului Luca Niculescu 6 octombrie 2026 Senatorul PSD Daniel Zamfir subliniază importanța transparenței în noul guvern condus de Luca Niculescu, refuzând să ofere un ‘cec în alb’. Citește mai mult
O “minge de foc”, pe cerul Scoţiei şi Irlandei de Nord. Oamenii de știință nu își explică ce a fost. VIDEO 15 septembrie 202216 septembrie 2022 Peste 200 de notificări au fost primite de la persoane care au raportat prezenţa unei ”mingii de foc” misterioase care a traversat cerul în timpul nopţii deasupra Scoţiei şi Irlandei de Nord. Reţeaua Meteor din Marea Britanie a anunţat că a început să primească notificări în legătură cu o „minge… Citește mai mult
A furat 4 conserve de pește, în valoare de 39 de lei, iar judecătorii l-au eliberat, deși procurorii îl voiau închis 3 noiembrie 2022 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a solicitat joi instanţei arestarea unui bărbat acuzat că a furat dintr-un magazin patru conserve de ton în valoare de 39 lei, însă judecătorii au dispus ca acesta să fie pus în libertate.”La data de 03.11.2022, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe… Citește mai mult