Piaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din Europa în primul trimestru Webpress, 20 aprilie 2022 Înmatriculările de autoturisme în Europa au scăzut în luna martie pentru a noua lună consecutiv, însă România se numără printre puţinele pieţe care au înregistrat creşteri ale înmatriculărilor comparativ cu luna martie a anului trecut, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Potrivit sursei citate, 1,127 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna martie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în scădere cu 18,8% comparativ cu 1,387 milioane de unităţi în luna martie 2021. Toate marile pieţe auto din UE (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat scăderi de două cifre, variind de la un declin de 17,5% în Germania şi până la unul de 30,2% în Spania. În schimb, în România înmatriculările de autoturisme au crescut cu 40,2% în ritm anual, până la 11.025 de unităţi în luna martie, o creştere procentuală mai mare în rândul ţărilor din Europa fiind înregistrată doar în Irlanda (40,4%). De asemenea, în primul trimestru al acestui an, piaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din Europa, cu un avans de 39,6% până la 28.978 autoturisme, în timp ce în Europa, vânzările de autoturisme au scăzut cu 10,6% până la 2,753 de autoturisme. În ceea ce priveşte marii producători auto, în luna martie, majoritatea producătorilor auto generalişti au înregistrat scăderi de două cifre, în frunte cu Stellantis (minus 32,9%), Volkswagen (minus 24,3%), BMW (minus 20,5%) şi Renault (minus 14,1%). În ceea ce priveşte grupul francez, vânzările de autoturisme marca Renault au scăzut cu 28,3% în luna martie însă vânzările de autoturisme Dacia au crescut cu 15,6%, un număr de 36.331 de autoturisme Dacia fiind înmatriculate în luna martie în Europa. În consecinţă, cota de piaţă a Dacia a crescut până la 4,3% în luna martie 2022, de la 3% în luna martie 2021. În primul trimestru al acestui an, înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) au crescut cu 15,2% în ritm anual până la 96.641 de unităţi. În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), arată că un număr de 10.902 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna martie, în creştere cu 40,6% faţă de cele 7.753 de maşini înmatriculate în luna similară din 2021. Conform sursei citate, după evoluţia importantă a primelor două luni, martie 2022 vine cu o creştere de 34,9% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de anul precedent, creşteri înregistrate după 4 luni de scădere de la sfârşitul anului precedent. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Contractul actorului Alexandru Arşinel cu Teatrul „Constantin Tănase” nu a mai fost prelungit: „L-am condus 20 de ani” 27 ianuarie 20221 aprilie 2022 „Eu acum doi ani am făcut o cerere de a mă retrage din funcţia de director, considerând că poate fi preluată mai departe, cu pricepere, avânt şi cu mine lângă, de Vasile Muraru. Am trecut prin câteva momente în care nu m-am simţit bine şi nici acum nu mă simt… Citește mai mult
Lucian Bode: Ne dorim ca PNL să rămână vioara intâi la guvernare dupa 2024 26 aprilie 2024 „Ne dorim ca PNL să rămână vioara intâi la guvernare dupa 2024. Ne dorim ca PNL să dea presedintele României în persoana domnului președinte Nicolae Ciucă. Pentru asta vă rog să luptați pe 9 iunie pentru fiecare vot și cu o zestre politică consistentă, sunt convins că scopurile noastre vor… Citește mai mult
Sporuri nesimțite la DSP – Angajații primesc bani pentru că își riscă memoria și vederea atunci când iau decizii. Utilizarea calculatorului le afectează articulațiile 8 decembrie 2022 Angajații direcției sunt expuși unui cumul de riscuri ce provin din luarea deciziilor, din analizarea petițiilor sau din simplele audiențe cu populația. „Solicitare neuro-psihosenzorială (atenție, memorie, văz) în cursul activităților ce implică analiza și emiterea de decizii în timp util, incluzând și gestionarea diverselor stări conflictuale și litigii”. „Risc de… Citește mai mult