Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit. Plantează-le pe balcon în luna martie și vei avea parte de o primăvară uluitoare Webpress, 17 martie 2025 Pe măsură ce înaintăm tot mai mult în sezonul cald, mulți oameni doresc să își decoreze balcoanele cu flori. Acestea vor aduce o notă de vitalitate apartamentului nostru, iar în unele cazuri, vor împrăștia un parfum plăcut în jurul lor. Însă, dacă ne dorim să alegem plantele care au cele mai multe șanse să înflorească de-a lungul acestei luni, atunci trebuie să știm care sunt variantele pe care le avem la dispoziție. Potrivit Click!, cea mai bună alegere pe care o putem face este să ne decorăm balconul cu panseluțe. Acestea se găsesc în diferite culori, iar odată ce înfloresc, panseluțele vor aduce o notă vibrantă de culoare balconului nostru! Ele au nevoie de cât mai multă lumină, pentru a se dezvolta într-un mod armonios. De asemenea, alături de panseluțe, în luna martie putem planta și liliac. Această floare are un aspect vizual spectaculos, iar pe lângă acest lucru, ea are și un parfum foarte puternic. Cu ajutorul liliacului, balconul nostru va arăta mai bine ca oricând, iar mirosul plăcut poate ajunge și în interiorul casei! Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit/ Profimedia Astfel de plante au culori vibrante, iar, în mod normal, ar trebuie să fie alegerea perfectă pentru luna martie! Indiferent dacă locuim la curte, sau dacă le vom planta în balcon, ele sunt ideale pentru această parte a anului. Iar, nu în ultimul rând, pentru un balcon mai spectaculos ca oricând, atunci putem apela și la petunii! Aceste plante vor înflori de-a lungul primăverii, iar dacă depunem îndeajuns de mult efort pentru a avea grijă de ele, atunci pot continua să înflorească chiar și în toamnă! Plantele care shimbă aspectul casei, dar și starea de spirit/ Profimedia Florile de acest fel sunt spectaculoase, au un parfum plăcut, iar dacă știm cum să le îngrijim, vor rămâne la fel de spectaculoase pentru o perioadă lungă din an! Comunicate noi Stiri
Care e diferența între uleiul de măsline virgin și cel extra virgin – Unul poate fi folosit la prăjit, celălalt doar în salate 18 august 2023 Procesul de producție Uleiul de măsline extra virgin: Este produs prin presarea la rece a măslinelor, fără utilizarea căldurii sau a solvenților chimici. Acest proces păstrează calitățile nutritive și gustul natural al măslinelor. Uleiul de măsline virgin: Deși este produs și el prin presarea la rece a măslinelor, acest tip… Read More
Kremlinul îl atacă pe Zelenski pentru declarațiile critice la adresa lui Donald Trump. Ce a spus Dmitri Peskov 20 februarie 2025 Intervenția Kremlinului vine după ce liderul de la Kiev a spus că Trump a fost prins într-o „bulă de dezinformare”, scrie Reuters. Kremlinul a declarat joi că remarcile lui Volodimir Zelenski despre președintele american Donald… Read More
Lasconi crede că are șanse în alegeri. „Românii vor pune ștampila cu toată încrederea pe un candidat femeie care toată viața sa a livrat fapte pentru oameni” 24 martie 2025 Elena Lasconi, președinta USR și candidată la funcția de șef al statului, și-a exprimat încrederea că, la alegerile din luna mai 2025, românii „ar pune ștampila cu toată încrederea pe un candidat femeie care toată viața sa a livrat fapte pentru oameni”. Read More