Pliculețe cu substanțe interzise, aruncate pe jos: reacția inedită a doi tineri speriaţi la vederea poliţiştilor de frontieră Webpress, 1 noiembrie 2022 Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan, în timpul patrulării unui echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost observaţi pe o stradă din municipiul Sighetu Marmaţiei doi tineri care aveau un comportament ciudat. „La simpla vedere a autospecialei Poliţiei de Frontieră au avut o reacţie ieşită din comun, au devenit agitaţi, au grăbit pasul, după care au început să fugă pe stradă, nu înainte însă ca unul dintre ei sa scoată din buzunar două pliculeţe şi să le arunce pe jos. Drept urmare, poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea acestora, iar la puţin timp au reuşit să-i reţină, fiind vorba de doi tineri, de 25, respectiv 36 de ani, din judeţul Maramureş”, a spus Iulia Stan, citată de Agerpres. Cele două pliculeţe aruncate pe jos conţineau o substanţă cristalină de culoare albă, fiind vorba de aproximativ 58 de grame de substanţă, posibil interzisă. Conform sursei citate, substanţa au fost ridicată, ambalată, sigilată şi transmisă către DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciunea săvârşirii unor fapte penale incriminate de Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, mai arată sursa citată. Comunicate noi Stiri
Stiri Bolotana: Un nou bastion al longevității în Sardinia și secretele centenarilor 11 octombrie 2026 Bolotana, un sat din Sardinia, devine o nouă zonă albastră cu o rată impresionantă de centenari, în special femei. Studiile recente subliniază absența declinului cognitiv și importanța relațiilor sociale. Descoperirile ridică întrebări despre secretele longevității și stilul de viață sănătos al locuitorilor. Citește mai mult
Ministerul Educației cere școlilor să nu scurteze durata ORELOR, pe motiv de economie 1 noiembrie 2022 Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor, se arată într-o informare transmisă presei de conducerea Ministerului Educaţiei. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, „în fundamentarea acestor decizii, școlile invocă art.11, alin. (8) din ROFUIP: „În situații speciale, pe o… Citește mai mult
Stellantis consideră că divizia sa germană Opel are perspective promiţătoare 20 februarie 2023 Producătorul auto franco-italian Stellantis este optimist cu privire la perspectivele diviziei sale germane Opel, despre care crede că va putea continua să opereze ca o marcă separată, a declarat şeful companiei pentru Europa, Uwe Hochgeschurtz, pentru revista Automobilwoche, transmite Reuters. ”Sunt mulţumit de brand şi de gama sa de produse…. Citește mai mult