Politician ucrainean prorus, asasinat lângă Moscova. Ucraina revendică atacul Webpress, 6 decembrie 2023 Trupul fără viaţă al lui Ilia Kiva, un fost deputat ucrainean în vârstă de 46 de ani, a fost găsit cu „o rană la cap”, în districtul Odinţovo, în apropiere de Moscova, au indicat agenţiile ruse, citând autorităţile locale, scrie AFP, reluat de Agerpres. „Lichidarea principalului trădător, colaborator şi propagandist Ilia Kiva a fost o operaţiune specială a SBU, Serviciul de Securitate al Ucrainei,” a indicat pentru AFP o sursă la curent cu operaţiunile. Kiva a fost omorât cu ajutorul unor arme uşoare, a precizat sursa. O altă sursă a declarat pentru Reuters, sub condiţia anonimatului, că SBU este responsabil de asasinarea fostului deputat ucrainean. Puţin mai devreme miercuri, Comitetul de Anchetă rus anunţase că un responsabil de ocupaţie instalat de Moscova a fost ucis cu un dispozitiv neidentificat plasat într-un automobil la Lugansk. Oleg Popov, fost deputat local, a murit în urma exploziei, circumstanțele urmând a fi stabilite. Popov fusese ales de două ori în „parlamentul” separatist din Lugansk. În vârstă de 51 de ani, acesta era un antreprenor care se alăturase separatiştilor proruşi după declanşarea conflictului cu Kievul în 2014 şi condusese un comitet însărcinat cu probleme de securitate şi apărare. Atacuri, uneori mortale, au avut loc cu regularitate în cele patru teritorii anexate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojia), atacuri în care ţinte au fost responsabili ai administraţiei de ocupaţie ruse. Comunicate noi Stiri
Cum prezintă presa internațională protestul spontan din centrul Capitalei: „HAOS!” 10 martie 2025 „Haos în capitala României duminică seara, după ce susținătorii furioși ai populistului de extremă dreapta Călin Georgescu au protestat împotriva deciziei autorității electorale de a-i respinge candidatura la alegerile prezidențiale. El a câștigat primul tur al cursei de anul trecut înainte ca o instanță superioară să anuleze alegerile. În decizia… Citește mai mult
Nicu Covaci, după ce a fost lăsat fără pensie: „Acest lucru este jignitor și am să-i pedepsesc, credeți-mă!” 16 martie 2023 Nicu Covaci a rămas fără pensie, la 75 de ani, motivul fiind unul care a stârnit revoltă printre fanii artistului. Fondatorul şi liderul formaţiei Phoenix a fost înștiințat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor că nu are dreptul la pensie pentru că nu are atestat de compozitor. În urmă cu trei… Citește mai mult
Bulgaria trece la EURO de la 1 ianuarie 2024: Conturile bancare vor fi automat converitite din leva în euro 22 ianuarie 2023 Toate fondurile în leva din conturile curente, de economii, depozite şi alte conturi din bănci, precum şi de la alţi furnizori de servicii de plăţi vor fi convertiţi gratuit în euro, susţine oficialul bulgar. Cu două săptămâni înainte de aderarea la euro, BNB va începe în avans aprovizionarea băncilor cu… Citește mai mult