Poliţiştii au deschis dosar penal în cazul ciocnirii celor două bărci pline cu turiști, în Deltă. O persoană este în continuare căutată Webpress, 18 septembrie 2023 Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, despre producerea unui accident naval la intrarea Canalelor Şontea cu Olguţa, pe raza localităţii Mila 23, comuna Crişan, acolo deplasându-se o echipă operativă din cadrul Secţiei 1 Politie Rurală Tulcea, care a început cercetările. “În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi distrugere. De asemenea, întrucât în urma impactului, un pasager, bărbat, în vârstă de 68 de ani, de origine germană, a căzut din barcă, cercetările continuă în vederea identificarii bărbatului în cauză”, au transmis reprezentanţii IPJ Tulcea. Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs după ce, la pătrunderea în canalul Şontea, unul dintre conducători nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu cealaltă ambarcaţiune. Căutările bărbatului dat dispărut au fost reluate, luni dimineaţa, de reprezentanţi ISU Tulcea. La bordul celor două ambarcaţiuni implicat în acest incident se aflau 20 de persoane. Comunicate noi Stiri
Horoscop 5 martie 2024. Berbecii au șansa de a descoperi cum pot tempera anumite laturi ale firii lor, care le complică inutil viața 4 martie 2024 Horoscop 5 martie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 5 martie 2024: Ai șansa de a descoperi cum poți tempera anumite laturi ale firii… Citește mai mult
Stiri Stagflația în Uniunea Europeană: Provocările Economice și Impactul Global 19 mai 2026 Declarațiile comisarului european Valdis Dombrovskis subliniază provocările economice cu care se confruntă Uniunea Europeană în contextul stagflației și a războiului din Orientul Mijlociu. Citește mai mult
Stiri Obstacolele Politice în Drumul lui Siegfried Mureșan: Analiza Declarațiilor lui Victor Ponta 17 septembrie 2026 Victor Ponta a subliniat obstacolele cu care se confruntă Siegfried Mureșan ca premier desemnat, subliniind provocările politice și impactul asupra cetățenilor. Citește mai mult