Postașii vor face cursuri pentru cardurile de energie – Lucrătorii sunt nemulțumiți de noile atribuții Webpress, 18 ianuarie 2023 Nu toți poștașii știu să folosească cardul de energie. Șeful Poștei Române a afirmat că va urma un training în acest sens. „În clipa de față, Poșta Română poate prelua achitarea de facturi în 1500 de locații și avem undeva la 4000-4500 de ghișee. Deci, dacă 4500 de români vor să-și plătească factura în același timp, aceasta este capacitatea companiei. Deci, noi avem această capacitate în oficiile poștale. Mai mult, ca să ne asigurăm că venim mai aproape de români, vrem să creștem capacitatea companiei de a scana și a încasa facturile de la 4500 undeva la 11.000″, a explicat Valentin Ştefan, director Poşta Română, la un post TV. „Noi am pregătit echipe de training la nivel central, care urmează să ducă mai departe felul în care se desfășoară citirea în sine, odată ce lucrurile evoluează. Există o pregătire la nivel național, după aceea la nivel de sucursale, la nivel de OJP și ulterior la nivel de oficiu poștal. Toată această pregătire ar trebui să dureze două săptămâni și noi intenționăm să o începem la 1 februarie, atunci când normele sunt clare, atunci când procedurile sunt clare”, a mai spus Valentin Ştefan. Factorii poștali sunt nemulțumiți că li se dau noi atribuții și vor fi nevoiți să petreacă mai mult timp la serviciu. Comunicate noi Stiri
Stiri Strategia Kremlinului de Divizare: Avertismentele Șefului Diplomației Estoniene și Impactul Asupra Europei 1 octombrie 2026 Margus Tsahkna, ministrul de Externe al Estoniei, avertizează asupra tacticilor Kremlinului de a diviza societățile europene, subliniind necesitatea unei reacții coordonate din partea Uniunii Europene. Citește mai mult
Stiri Impactul modificărilor salariale asupra statutului magistratului: o analiză detaliată a propunerilor legislative recente 2 iunie 2026 Parchetul General avertizează asupra modificărilor din legea salarizării care amenință independența magistratului, aducând cu sine discriminări salariale și destabilizări ale sistemului judiciar. Citește mai mult
Florin Cîţu, la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea CCR: „Instituția este vitală pentru respectarea statului de drept” 10 mai 2022 „Activitatea acestei instituţii este mai mult decât importantă pentru noi toţi, aş putea spune că este vitală pentru respectarea statului de drept, a principiilor democratice, care ar trebui să ne ghideze, dar şi a drepturilor şi libertăţilor garantate de Constituţie. Sunt convins că rolul esenţial pe care îl are instituţia… Citește mai mult