Povestea de viață care a emoționat întreaga Românie – Drama unui tată: I-a fost rușine să intre la serbarea fiicei de la școală Webpress, 26 decembrie 2022 Pentru Marius Lețu fiecare zi e la fel ca toate celelalte. Face eforturi și sacrificii majore pentru a pune copiilor mâncare pe masă. Totuși, din salariul de măturător de abia îi ajung banii de chirie. „E foarte greu, trăiesc din salariul pe care îl am și eu și soția, cu alocația, cu ce mă mai ajută și pe mine lumea și atat. Sunt muncitor in salubritate, măturat pe stradă. 2000 de lei pe care mi-i da salubritatea si ma descurc si eu cum pot. Chiria e 2000 de lei”, spune Marius Lețu. O imagine de pe rețelele de socializare a frânt inimile multor oameni. La serbarea de Crăciun a fiicei sale cu nevoi speciale, nu a îndrăznit să intre în clasă. S-a rușinat de hainele de gunoier și nu a îndrăznit să intre în clasă pentru a nu o face râs pe fiica lui. Condițiile precare în care trăiește familie sunt reprezentate de un spațiu de 16 metri pătrați, unde stau cinci suflete: mama, tatăl și cei cinci copii. Cei cinci copii pentru care soarta nu a fost cea mai prietenoasă stau liniștiți și îl așteaptă pe tatal lor, care reprezintă un punct de sprijin pentru ei. Copiii spun că sărbătorile de Crăciun din acest an au fost foarte frumoase. Familia își dorește să aibă propriul apartament iar cine dorește să o ajute poate dona în contul afișat mai jos. Haideți să-i ajutăm!! Și nu doar de sărbători! CONTUL UNDE PUTEȚI DONA PENTRU FAMILIA LUI MARIUS IBAN: RO05INGB0000999911834433Titular cont: Cornelia Anca Letu Comunicate noi Stiri
Stiri Proiectul de modernizare a transportului public: Montarea șinei de tramvai sub Podul Constanța și implicațiile sale pentru Capitală 14 august 2026 Montarea șinei de tramvai sub Podul Constanța reprezintă un pas important în modernizarea transportului public din București, având implicații pe termen lung pentru comunitate. Citește mai mult
Sebastian Burduja, anunț major pentru energia românească: ”La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE” 23 februarie 2025 Sebastian Burduja a arătat, într-o postare pe Facebook, că la Mintia, judeţul Hunedoara, ”prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”. El a explicat că, în acest context, un transport agabaritic record pentru România traversează Vestul ţării. Cu greutatea de 788 de tone, acesta se va efectua în… Citește mai mult
Care sunt ”atrocitățile” comise de ucraineni asupra maghiarilor. Mesajul penibil postat de un ministru de la Budapesta 19 ianuarie 202320 ianuarie 2023 Secretarul de stat pentru relații bilaterale al Ministerului Afacerilor Externe al Ungariei, Menczer Tamás, a făcut apel la guvernul ucrainean să „oprească atrocitățile” împotriva maghiarilor din regiunea Transcarpatia. Publicației Index a scris despre îndepărtarea steagurilor maghiare de pe clădirile din orașul Mukachevo, regiunea Transcarpatia. Aceste măsuri sunt numite de Menczer… Citește mai mult