Povestea fabuloasă a Rapidului: prima echipă românească ajunsă într-o finală europeană Webpress, 25 iunie 202325 iunie 2023 De-a lungul anilor, a jonglat cu performanța și cu nenorocul, cu dragostea și cu mânia, dar acum, la centenar, porțile Istoriei i se deschid. În 1923, fotbalul deja avea casă solidă în România: echipe erau cam prin toate regiunile, încă din 1909 aveam o competiție internă – Cupa ASAR (Asociațiunea Societăților Atletice din România) –, și tocmai ce Divizia A debutase pe firmament cu primul sezon, 1921-1922 (Olimpia București fiind prima campioană). În zona Giuleștiului de astăzi, oamenii se strângeau, mai în glumă, mai în serios, și făceau câte-o miuță. Muncitorii de la Atelierele Grivița, cunoscuți, pe timpuri, sub numele de „ciocănari“, chiar înființaseră în 1922 echipa Rampa Militari, cunoscută astfel după numele locului unde se antrenau și jucau, locul de astăzi din zona Gării Basarab. În vara lui 1923, voiau să fie totul cu acte în regulă. Așa că s-au strâns la Școala Primară din cartier și într-o sală unde copiii învățau alfabetul, muncitorii-sportivi au semnat negru pe alb și înființau echipa Rapid – „Asociaţia culturală şi sportivă CFR“ mai exact. Era 25 iunie și istoria începea să fie scrisă. Comunicate noi Stiri
Stiri Vremea se schimbă drastic: Ploi torențiale și fenomene severe în weekendul ce urmează 8 mai 2026 Weekendul viitor se anunță plin de provocări meteorologice, cu ploi torențiale și vânt puternic. Impactul asupra agriculturii și infrastructurii va fi semnificativ. Citește mai mult
Stiri Critica dublului standard: AUR și controversa Oanei Gheorghiu în fața lui Nicușor Dan 15 mai 2026 AUR și Nicușor Dan se confruntă într-un scandal politic legat de Oana Gheorghiu, evidențiind acuzațiile de dublă măsură în gestionarea corupției. Citește mai mult
Stiri Simularea Evaluării Naționale 2026: Oportunitate de Pregătire sau Provocare pentru Elevi? 24 aprilie 2026 Ministerul Educației organizează o nouă simulare a Evaluării Naționale, oferind elevilor clasa a VIII-a o oportunitate de a se pregăti pentru examenul final. Această măsură răspunde solicitărilor școlilor și subliniază importanța evaluării continue în educație. Citește mai mult