Predoiu le-a pus gând rău dealerilor de droguri: Vom acţiona cu toată forţa, mai ales în Portul Constanţa Webpress, 26 ianuarie 2024 „Ştiu însă că mai este mult de făcut şi voi cere în continuare Poliţiei Române să acţioneze cu toată forţa şi constant contra traficanţilor, a marilor dealeri, concentrându-se asupra Portului Constanţa. Pe această linie, a traficului de droguri în Portul Constanţa, intensificăm cooperarea internaţională”, a afirmat Predoiu, citat de Agerpres. Potrivit ministrului român, problema traficului de droguri a devenit mai mult decât îngrijorătoare pentru multe, dacă nu toate ţările UE, una dintre cauze fiind aceea că intră foarte mari cantităţi de droguri prin porturile din vestul Europei, prin containere. „Comisarul European Johansson spunea că acest flux este precum un râu care se varsă într-o mare prin mai multe guri, care sunt marile porturi din Vestul Europei; de aceea, preşedinţia belgiană a iniţiat o platformă de cooperare denumită ‘Alianţa Porturilor’ în care să fie reunite integrat eforturile poliţieneşti, ale administraţiilor portuare şi vamale, dar şi ale operatorilor privaţi, în prevenirea şi combaterea drogurilor”, a mai declarat Predoiu. El a precizat că va prezenta această platformă Ministerului Transporturilor şi Ministerului Finanţelor, precum şi Administraţiei Portului Constanţa şi va solicita discuţii pentru a reuni eforturile pentru depistarea containerelor prin care intră droguri. În context, ministrul de Interne a arătat, în cadrul întâlnirii informale a Consiliului, faptul că în 2023 Poliţia Română a iniţiat 897 de acţiuni operative de combatere a traficului de droguri şi a crimei organizate, în cadrul cărora au fost puse în aplicare peste 3.000 de mandate de percheziţie domiciliară. „În urma acestor operaţiuni au fost destructurate 59 de grupuri de crimă organizată, reţinute 2.404 persoane, 1.268 arestate preventiv, arestate la domiciliu 73 de persoane şi trimise în judecată 2.545 de persoane. Au fost capturate peste 192 de kg de droguri de mare risc şi 1.007 kg de droguri de risc, peste trei tone de precursori, 3.040.242 de comprimate şi aproximativ şase tone de masă verde de cannabis. Sunt rezultate importante obţinute prin activităţi complexe ale Poliţiei şi Poliţiei de Frontieră Române”, a mai spus Predoiu. El a mai arătat că în cadrul JAI există un consens referitor la faptul că reacţia autorităţilor trebuie să fie urgentă, concertată, cu eforturile autorităţilor portuare şi vamale, trebuie folosită mai mult tehnologia în depistarea containerelor în care sunt ascunse drogurile şi trebuie combătută corupţia din porturi şi din vămi în general. De asemenea, Predoiu a subliniat faptul că este nevoie de mai multe investiţii în logistica forţelor de poliţie şi e nevoie de eforturi pe partea de prevenţie, trebuie mobilizate campanii de informare în rândul tinerelor generaţii, în şcoli şi în societate în general, iar combaterea traficului de droguri trebuie să devină o prioritate permanentă în ţările membre ale UE. „Se impune un schimb mai intens de informaţii şi cooperare cu poliţiile din America de Sud şi Caraibe; deja s-au făcut paşi în acest sens prin formarea unei reţele de cooperare numită Comitetul Latino-American pentru Securitate Internă – CLASI. Fac parte Argentina, Bolivia, Chile, Costa Rica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Panama, Mexic, Paraguay, Peru, Uruguay, iar recent s-au alăturat şi Honduras şi Columbia, în total 14 state, iar statele membre trebuie să aplice ‘Foaia de Parcurs privind combaterea traficului de droguri şi crima organizată'”, a spus Predoiu. În ceea ce priveşte ţara noastră, pe linia traficului de droguri în Portul Constanţa, România va intensifica cooperarea internaţională. „Am arătat faptul că am iniţiat un program pentru protecţia şcolilor de traficul de droguri, împreună cu alte ministere, educaţie, sănătate, muncă, dezvoltare, cultură, pe două direcţii, prevenţie educativă şi ţinerea dealerilor de droguri la distanţă de şcoli”, a mai declarat Predoiu. El a informat şi asupra faptului că la nivelul Consiliului Suprem de apărare a Ţării a fost format un grup de lucru interinstituţional care să elaboreze un plan de acţiune integrat pentru combaterea drogurilor. „Pentru anul 2024, am securizat un buget de aproape 200 milioane de euro pentru investiţii necesare realizării ‘Foii de Parcurs’ europene pentru combaterea traficului de droguri şi a crimei organizate”, a precizat ministrul român. Comunicate noi Stiri Cătălin Predoiu
Încă o decizie majoră în China: „Harta deplasărilor” va fi dezactivată de la miezul nopții 12 decembrie 202212 decembrie 2022 Autorităţile chineze au anunţat luni că renunţă la aplicaţia utilizată pentru a urmări deplasările rezidenţilor şi pentru a se asigura că ei nu vin dintr-o zonă afectată de un focar epidemiologic, un nou simbol al abandonării strategiei „zero COVID”, informează AFP. Denumită „Harta deplasărilor”, aplicaţia se baza pe semnalul telefonic… Citește mai mult
Stiri Investițiile în sănătate din PNRR: O analiză detaliată a plăților Ministerului Sănătății și implicațiile lor 29 mai 2026 Ministerul Sănătății a efectuat plăți semnificative pentru proiectele de sănătate din PNRR, având un impact major asupra infrastructurii medicale din România. Citește mai mult
OMS, informație esențială despre gravele infectări COVID-19 din Europa. CÂND știm cât de periculoasă e OMICRON 4 decembrie 2021 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că va fi nevoie de între una şi trei săptămâni pentru a analiza şi a concluziona pe baza datelor ştiinţifice culese privind noua variantă Omicron şi a determina cu mai multă claritate capacitatea sa de transmitere, gravitatea bolii pe care o poate cauza şi,… Citește mai mult