Preotul Visarion Alexa a recunoscut acuzațiile de agresiune sexuală. Anunțul Patriarhiei Webpress, 22 septembrie 202223 septembrie 2022 Preotul Visarion Alexa – acuzat că a agresat sexual o femeie, la spovedanie – și-a recunoscut fapta incriminată, refuzând însă să ofere detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații, a transmis joi seară purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Conform sursei citate, Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declarație privind faptele de care este acuzat. Patriarhia spune că preotul „a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații”. Patriarhia spune că măsurile luate de Arhiepiscopie, „singurele posibile și statutare” până la pronunțarea sentinței de către instanța judecătorească sunt următoarele: suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios)retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ)obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse. „Odată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar.Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel.Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui.Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!”, adaugă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Preotul Visarion Alexa, paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, se află sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia de plasare sub control judiciar a fost luată de Judecătoria Sectorului 6, fiind contestată de procurori, care ceruseră arestarea preventivă a preotului. Contestația ar urma să fie judecată de Tribunalul București săptămâna viitoare. „Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu” Preotul a fost acuzat de către o femeie de 37 de ani că a agresat-o sexual în timpul spovedaniei. După depunerea plângerii penale, femeia s-a întâlnit din nou cu preotul, iar microfonul acesteia a captat discuţia care a dus ulterior la reţinerea acestuia, potrivit Antena 3. Sursa citată a publicat o parte din stenogramele procurorilor: „Preot: Ți-a fost rău?Victimă: Cum adică?Preot: Păi am simțit că te-ai relaxat un pic. Erai tare stresată cu povestea ta.Victimă: Păi și asta credeți că am nevoie? Mai ales că dumneavoastră m-ați atins în zona intimă. Mi-ați atins vaginul. Asta produce detensionare.Preot: Te deranjează că te-am atins?Victima: Ca și preot m-ați atins sau ca prieten?Preot: Ca prieten…Victima: Dar că s-a întâmplat într-un loc sfânt?Preot: Nu te stresa, sfânt e tot universul, e făcut de Dumnezeu”. Din discuţie reiese că agresiunea sexuală s-ar fi petrecut în timpul spovedaniei la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală. „Victima: Vreau să știu treaba cu dicționarul… Și explicațiile. Corpul meu s-a simțit ca la inventar. Mâinile dumneavoastră pe pielea feselor mele, pe abdomen, pe sâni, în partea intimă…Preot: E un gest de afecțiune, nu inventar.Victima: E un gest de afecțiune din partea dumneavoastră că v-ați bucurat mai mult de atingeri mai ales că eu încercam să vă opresc și repetam că nu e voie. Corpul meu fiind inert, mai ales că sunteți preot și totul a avut loc într-un lăcaș sfânt. Și m-ați și împărtășit.Preot: Să nu cazi în ispita dorinței de a te răzbuna. Răzbunarea rănește și pe alții, dar mai ales pe tine”. ”Tricoul persoanei vătămate s-a ridicat, moment în care i-a atins pielea în zona lombară, a mângâiat-o pe spate, pe sub tricou, a arătat că i-a palpat sânul, apăsând-o și că nu-și mai amintește dacă a sărutat-o pe ureche întrucât eram prea concentrat pe sânul ei”, mai scrie în referatul procurorilor. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Cristian Băcanu: „Statul Arizona își face birou comercial la București, o reală victorie a diplomației parlamentare și o premieră pentru Europa Centrală şi de Est” 14 decembrie 2023 „Deputații statului Arizona au votat deschiderea unei reprezentanțe economice la București! Aceasta este primul oficiu de acest tip al unui stat american în regiunea noastră central și est-europeană. Votul deputaților a venit ca urmare a eforturilor bilaterale susținute de diplomație parlamentară, în urma unei delegații a reprezentanților statului Arizona la… Citește mai mult
Cât costă o locuință de 7 metri pătrați și care sunt avantajele unei căsuțe mobile 26 iunie 202326 iunie 2023 Putem trăi fericiți într-o locuință de 30 de metri pătrați, amplasată pe o pajiște sau într-o pădure, și independentă energetic, spun cei care construiesc și promovează aceste căsuțe. Așa numitele „tiny houses”, sunt foarte căutate, căci oamenii prețuiesc tot mai mult natura și simplitatea. Pentru ele, la Râșnov, a avut… Citește mai mult
Diete pentru sănătate. 5 obiceiuri alimentare care reduc riscul de cancer 24 martie 2023 Jessica Cording, medic nutriționist, evita formulări precum „alimente care pot preveni cancerul”, pentru că poți să faci totul că la carte și tot să se întâmple, dar cercetările arată că unele abordări în dietă pot juca un rol în prevenirea cancerului. Experta a prezentat pentru Shape câteva metode care reduc… Citește mai mult