Președinte Consiliul Concurenței: Legislaţia pe RCA are probleme; unele modificări aduse în Parlament au condus la efecte nocive pe piaţă Webpress, 21 martie 2023 Autoritatea de concurenţă nu are expertiză pe zona de reglementare în domeniul asigurărilor, însă legislaţia pe RCA are probleme pe care le ştim de ani de zile, iar unele dintre modificările aduse în Parlament au fost nefericite şi au condus la efecte nocive pe piaţă, a declarat, marţi, la conferinţa PRIA Competition, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. „Reglementatorul (Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, n.r.) ne-a spus acum un an şi ceva că sunt probleme la City Insurance. Acum ne spune că nici Euroins nu e suficient de bine capitalizată pentru riscurile pe care şi le asumă. Este o problemă de reglementare, o zonă în care noi n-avem expertiză. Nici eu, nici colegii mei din Consiliu nu putem să spunem cât capital ar fi trebuit să aibă City pentru riscurile pe care şi le-a asumat sau cât capital ar trebui sau ar fi trebuit să aibă Euroins pentru riscurile pe care şi le asumă. Nu putem din acest punct de vedere decât să acceptăm decizia reglementatorului. Ei au analizat, au constatat că Euroins n-are suficient capital, că nu respectă toate regulile şi i-au retras autorizaţia de funcţionare. Repet, e un subiect strict de reglementare, asupra cărora noi nu avem niciun fel de influenţă şi n-avem expertiză. Legislaţia de RCA are probleme pe care le ştim de ani de zile, nu sunt niciun fel de mister. Unele vin din modificări introduse în Parlament. Ultima dată când a fost discutată legea asigurărilor, a fost o Ordonanţă de Guvern în 2016, cred, la care noi am contribuit. Ea a suferit nişte modificări în Parlament, iar unele dintre acestea au fost nefericite şi au condus la efecte nocive pe piaţă”, a explicat Chiriţoiu. Potrivit şefului autorităţii de concurenţă, e nevoie de voinţă pentru a corecta erorile din legislaţia pe RCA, existente la acest moment. „Ca să-l parafrazez pe fostul preşedinte al Comisiei Europene, Juncker, care a zis la un moment dat, în criza economică, că dacă tot ştim ce avem de făcut, nu ştim cum să fim aleşi, să fim realeşi după ce vom face ceea ce trebuie făcut. Asta spun şi eu cu RCA-ul: ştim ce-i de făcut, ştim care sunt hibele în lege, trebuie doar să avem curajul să corectăm aceste hibe din lege. Nu e un mister ce schimbări trebuie făcute, trebuie doar să avem curajul să corectăm aceste erori. Consiliul a făcut propuneri pe zona asta. Undeva, crizele ajută să concentreze atenţia. Deci, eu sper că nu această nouă criză nefericită, cum e pentru consumatori, pentru şoferi, nu va fi irosită şi o vom folosi ca să corectăm, repet, lucrurile care ştim că sunt greşite în cadrul nostru de reglementare”, a spus Bogdan Chiriţoiu. Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, vineri, să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. „Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, a precizat sursa citată, într-un comunicat transmis AGERPRES. Ulterior, conducerea Eurohold a susţinut că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă „o preluare ostilă a activelor filialei din România” şi a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment. Consiliul Concurenţei a sancţionat, în decembrie 2018, nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de aproape 246,74 milioane lei (aproximativ 53 milioane euro) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că Allianz – Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Uniqa Asigurări SA au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA. De asemenea, în decembrie 2022, Consiliul Concurenţei a sancţionat 65 de companii şi o asociaţie cu amenzi totale în valoare de peste 130 milioane de lei (aproximativ 26 milioane de euro) pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România. aceste acţiuni au fost susţinute, consolidate şi amplificate de comportamentul şi acţiunile săvârşite de Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare SRL şi societăţile de asigurare, Allianz-Ţiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, Uniqa Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare – Reasigurare SA, Societatea Asigurare – Reasigurare Astra SA, participarea acestora conferind înţelegerii o amploare mai mare decât dacă ar fi rămas limitată doar la coordonarea comportamentului reparatorilor. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Frig de crapă pietrele, în plină vară – Localitatea din România care a înregistrat -1 grade 28 iulie 2023 Cu doar două zile în urmă, România se confrunta cu o vreme caniculară, cu temperaturi care atingeau chiar și 42 de grade Celsius în umbră. Însă această dimineață a adus o schimbare bruscă de temperatură într-un sat din județul Cluj, unde mercurul din termometre a scăzut până la -1 grad… Citește mai mult
Dieta Andreei Raicu – Ce mănânca vedeta la fiecare masă – Programul pe o zi 11 august 2023 Curioși să descopere secretul dietei sale, mulți fani au fost încântați să afle direct de la Andreea despre preferințele ei culinare și obiceiurile sănătoase. Contrar așteptărilor, vedeta nu urmează un regim alimentar riguros. „Dieta nu există în vacanță, dar echilibrul și starea de bine ar trebui să primeze oricând. De… Citește mai mult
Mircea Fechet, ministrul Mediului, despre priorităţile noului mandat: De la investiţii care au în prim-plan apa până la îmbunătăţirea calităţii aerului şi programele prin care venim cu soluţii de finanţare verzi 24 decembrie 2024 ”Am depus jurământul pentru un nou mandat de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, iar angajamentul meu faţă de toţi românii şi faţă de România este că voi fi la fel de activ, implicat şi hotărât să schimbăm în bine vieţile tuturor. În ultimul an şi jumătate, am început şi… Citește mai mult