Preşedintele a semnat decretul pentru Acordul privind spaţiul aerian comun UE – statele membre şi Ucraina Webpress, 13 decembrie 2022 Tot marţi, preşedintele Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Preşedintele Klaus Iohannis a mai semnat decretele privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 19 mai 2022, privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene. Au mai fost semnate decretul pentru pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol. Comunicate noi Stiri
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 40,6% în luna martie 9 aprilie 2022 Un număr de 10.902 autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna martie, în creştere cu 40,6% faţă de cele 7.753 de maşini înmatriculate în luna similară din 2021, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Conform sursei citate, după evoluţia importantă a primelor două luni, martie… Citește mai mult
Ședință URGENTĂ la Palatul Victoria: Bugetul de stat și certificatul COVID generează discuții în coaliție 15 decembrie 2021 La ședință, pe lângă prim-ministrul Nicolae Ciucă, participă Marcel Ciolacu, Florin Cîțu și Kelemen Hunor. Liderii politici discută despre implementarea noului certificat covid. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a vorbit la Realitatea PLUS despre certificatul Covid, despre utilizarea acestuia în cazul persoanelor nevaccinate și despre valabilitatea pe care documentul ar… Citește mai mult
Oficialii ucrainieni cer grupului Renault și altor companii franceze să se retragă din Rusia 23 martie 2022 Companiile franceze, inclusiv producătorul auto Renault şi retailerul Auchan, trebuie să iasă de pe piaţa rusă, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters. „Renault, Auchan, Leroy Merlin trebuie să înceteze să mai fie sponsori ai maşinii ruse de război, să oprească finanţarea uciderii copiilor şi a femeilor şi… Citește mai mult