Președintele Iohannis, în Emiratele Arabe Unite: „Sunt foarte multe zone unde putem să colaborăm”. Mesajul transmis Webpress, 20 martie 2023 „Sunt foarte multe zone – şi bilaterale, şi regionale, şi în plan global – unde putem să colaborăm foarte bine. Sunt oportunităţi enorme şi cred că ne dorim amândoi să le fructificăm”, a declarat Iohannis în cadrul convorbirilor oficiale cu şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, pe care l-a invitat să efectueze o vizită oficială în România, relșatează Agerpres. Şeful statului a arătat că va face propuneri cu privire la colaborarea în zona COP28 şi a Formatului celor Trei Mări. El a vorbit şi despre exemplele de dezvoltare sustenabilă din Emiratele Arabe Unite. „Aţi reuşit să transformaţi Abu Dhabi într-o bijuterie în zona Golfului, dar în acelaşi timp dezvoltarea sustenabilă şi exemplele pe care le-am putut vedea aici în folosirea eficientă a resurselor naturale dovedeşte că aţi realizat nişte standarde foarte înalte, care între timp au devenit standarde mondiale şi vă felicit pentru acest lucru”, a mai spus şeful statului. Iohannis a amintit de vizita la Masdar City, arătând că în acest oraş au fost atinse standarde înalte de eficienţă şi sustenabilitate în dezvoltarea urbană. La rândul său, preşedintele Emiratelor Arabe Unite a pledat pentru dezvoltarea relaţiilor cu România şi pentru o prezenţă activă a ţării noastre la COP28, reuniune care va avea loc anul acesta în Emiratele Arabe Unite. „Problematica schimbărilor climatice preocupă ambele ţări şi ambele ţări au un obiectiv în acest sens, şi anume a realiza neutralitatea climatică până în anul 2050. (…) Dorim o relaţie strânsă de colaborare cu ţara dumneavoastră, cu toate ţările şi în special cu ţara dumneavoastră pentru un viitor mai bun pentru statele lumii”, a subliniat şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Cu acest prilej au fost semnate mai multe memorandumuri de înţelegere, respectiv între Ministerul Energiei şi Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite şi Ministerul Energiei privind cooperarea energetică; între Ministerul Educaţiei şi Învăţământului din Emiratele Arabe Unite şi Ministerul Educaţiei din România privind cooperarea în domeniul educaţiei; între Autoritatea Naţională pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă, Crize şi Dezastre din Emiratele Arabe Unite şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din România în domeniul protecţiei civile; între Consiliului de Securitate Cibernetică din Emiratele Arabe Unite şi Direcţia Naţională pentru Securitate Cibernetică din România; între Proiectul Masdar şi Compania Hidroelectrica; între Compania de Energie Nucleară din Emiratele Arabe Unite şi Compania Nuclear Electrica din România în domeniul centralelor nucleare pentru sprijinul programelor nucleare din cele două ţări. Şeful statului a fost primit la Palatul prezidenţial din Abu Dhabi cu onoruri militare. Din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Cosmin Marinescu. Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, de sâmbătă până marţi, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Comunicate noi Stiri Klaus Iohannis
Kelemen Hunor critică pensionarea la 50 de ani: Este exclus ca pensia să fie mai mare ca salariul! Reforma pensiilor speciale, gata la final de martie 14 martie 2023 Până la sfârşitul lunii martie va exista o formă finală a legii pensiilor speciale, aceasta urmând să fie una corectă, echilibrată şi constituţională, a anunţat luni vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR. „Eu nu văd o problemă la tranșa a doua (din PNRR) și cu pensiile speciale. Cred că până… Citește mai mult
Stiri Vizita lui Nicușor Dan la Mănăstirea Dragomirna: Context și Implicații Politice în Epoca Mureșan 17 septembrie 2026 Nicușor Dan a vizitat mănăstirea Dragomirna, aducând în prim-plan intersecția dintre spiritualitate și politica românească, în contextul numirii lui Siegfried Mureșan ca premier. Citește mai mult
Stiri UE Introduce Reguli „Buy European”: O Nouă Era pentru Achizițiile Publice 9 iulie 2026 UE propune reguli noi pentru achizițiile publice, favorizând companiile europene și reducând dependența de furnizori străini, în special din China. Citește mai mult