Preşedintele Renault, încrezător că producătorul auto francez va ajunge la un acord cu Nissan Webpress, 29 noiembrie 2022 Preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, s-a declarat „încrezător” în găsirea unei soluții pentru continuarea alianței cu Nissan. Discuţiile în desfăşurare dintre Renault şi Nissan privind alianţa lor ar putea se se finalizeze prin cea mai mare restructurare a alianţei de după 2018, când a fost arestat fostul director general al alianţei Carlos Ghosn, acuzat de nereguli financiare. Încă nu există confirmări privind modul în care se vor concretiza negocierile. Senard a refuzat să comenteze momentul în care este așteptat un anunţ pe acest subiect, în ciuda zvonurilor privind încheierea unui acord până la jumătatea lunii decembrie. Luna aceasta, Renault a anunţat reorganizarea afacerii sale. Producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto. De asemenea, Renault intenţionează anul viitor să listeze divizia specializată pe producţia de vehicule electrice. Discuţiile cu Renault sunt în desfăşurare şi sunt „deschise şi constructive”, a afirmat recent directorul general al Nissan, Makoto Uchida. Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Un șofer de 83 de ani a omorât doi oameni în timp ce încerca să fugă de la un alt accident pe care-l provocase – Val de accidente 27 noiembrie 2022 Val de tragedii pe șoselele din țară. Un accident șocant a avut loc în Argeș. Un bărbat în vârstă de 83 de ani a lovit cu mașina mai întâi un biciclist, după care a ucis 2 oameni. Iar la Tulcea, a avut loc un carambol în care au fost implicate… Citește mai mult
Netanyahu a anulat atacul de represalii imediate asupra Iranului după convorbirea cu Biden 14 aprilie 2024 Israelul „va cere un preţ de la Iran într-un mod şi într-un moment care ne convine”, a declarat duminică ministrul cabinetului de război Benny Gantz, după atacul iranian cu drone şi rachete asupra Israelului. Iranul „a făcut cunoştinţă cu forţa sistemului de securitate israelian”, a adăugat Gantz, o… Citește mai mult
Dramele COVID-19 continuă – 4 români de până în 40 de ani au murit în ultima zi, cel mai tânăr avea 24 de ani și era nevaccinat 4 decembrie 2021 Sâmbătă, 4 decembrie, a fost raportat un deces la grupa de vârstă 20-29 de ani. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, din județul Harghita, care era nevaccinat și suferea de mai multe afecțiuni. Reamintim că în intervalul 03.12.2021 (10:00) – 04.12.2021 (10:00) au fost raportate de către… Citește mai mult