PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: ”Masculinitatea agresivă” şi Al Treilea Război Mondial al nervilor Webpress, 30 iunie 2022 În cartea sa ”Povestiri din Kolîma”. Varlam Şalamov are o povestire care arată cam cum funcţionează ”raţiunea” lui Putin. E vorba de un grup de geologi, ajunşi sub paza unui comandant într-un lagăr de deţinuţi de drept comun. Geologii erau ”politici” şi Habibulin, gardianul şi secretarul organizaţiei de partid a spitalului unde fuseseră cazaţi, tare ar mai fi vrut să-i nenorocească, arătîndu-şi astfel devotamentul faţă de cauza proletariatului, ceea ce cu ”blatnoii”, hoţi pe care-i avea la îndemînă, n-avea cum să o facă. Dar, zadarnic – politicii lucrau la o nouă variantă a ”cazanului cu circulaţie forţată”, o invenţie care să mărească productivitatea extragerii de aur din minele din Kolîma şi se aflau sub protecţia directă a unui general din KGB. Furia gardianului lor de ocazie a crescut treptat, pe măsură ce era obligat să le satisfacă orice hatîr ”oaspeţilor” nepoftiţi ai lagărului său – chiar să-i ducă la ”cinematograful” cadrelor, să vadă un film ori ducîndu-le personal hainele la spălătorie. Dar comandantul a explodat necontrolat, de la un amănunt, altfel nesemnificativ: atunci cînd ”politicii” au cerut să li se pună perdele, la ferestrele barăcii. Şi culmea, li s-a aprobat! La fel gîndeşte Vladimir Putin. Ca Habibulin. El ar vrea să dea de pămînt cu Ucraina, cu NATO care-l ajută pe Zelenski şi e un oaspete nepoftit la graniţele Federaţiei Ruse. Dar e nevoit să-şi înece furia şi să o nege. Ceea ce nu înseamnă că aceasta nu poate exploda oricînd şi necontrolat: la un moment dat, geologii au dispărut, pur şi simplu, din acel lagăr din Kolîma, şi nimeni n-a mai ştiut de soarta lor. Poate că-şi terminaseră treaba. Sau, tocmai, din cauza acelor perdele. Şalamov lasă povestirea cu final deschis. Cum e şi situaţia în care se află în prezent omenirea. Comunicate noi Stiri
Rusia schimbă partitura. „Linia de demarcare între implicarea indirectă şi cea directă a UE dispare treptat” 9 februarie 2023 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că orice livrare de avioane de luptă avansate la standardele NATO nu va aduce decât durere şi suferinţă ucrainenilor şi a criticat ţările NATO pentru asumarea unui rol mai ‘direct’ în conflict, potrivit Agerpres. ‘Aceasta nu este nimic altceva decât… Citește mai mult
Stiri Semnarea Memorandumului de Înțelegere între SUA și Iran: O Nouă Epocă Diplomatică la Versailles 18 iunie 2026 La Palatul Versailles, Donald Trump a semnat un memorandum de înțelegere cu Iranul, marcând o schimbare în relațiile internaționale și deschizând calea pentru o pace durabilă. Citește mai mult
Educatie / Cultura 6 Mai: O Zi Plină de Istorie și Provocări Politice în România și Lume 6 mai 20266 mai 2026 Pe 6 mai, evenimentele istorice și provocările politice se intersectează, oferind o privire amplă asupra impactului acestora asupra societății contemporane. Citește mai mult