Prietenia cu Prigojin l-ar putea costa scump pe Lukaşenko – presa franceză Webpress, 30 iunie 20231 iulie 2023 Cel care a fost numit „ultimul dictator din Europa” de diplomaţia americană pare să profite de moment. Lukașenko nu ratează nicio ocazie să transmită lumii despre urmările revoltei eşuate a lui Evgheni Prigojin contra statuluui major al armatei ruse, transmite France24. Omul forte de la Minsk ar fi povestit înainte, cu grijă pentru detalii, surprinzătoare într-un caz atât de sensibil, negocierile care i-ar fi permis să-l convingă pe Evgheni Prigojin să pună capăt „Marşului pentru dreptate” asupra Moscovei în schimbul unei baze în Belarus. Dacă e să-l credem pe Lukaşenko, Vladimir Putin, debusolat că e ignorat de Evgheni Prigojin care refuza să-i răspundă la telefon, ar fi cerut ajutorul aliatului său belarus. Acesta ar fi reuşit apoi acolo unde a eşuat stăpânul Kremlinului. O prezentare care trebuie privită cu rezervă şi care îl pune pe preşedintele belarus în valoare în detrimentul lui Vladimir Putin. „Cel mai surprinzător este că Kremlinul l-a lăsat pe Alexandr Lukaşenko să desfăşoare această versiune a faptelor”, notează Natalia Cernişova, specialistă în Belarus la universitatea Queen Mary din Londra. „Asistăm la spectacolului unui Alexandr Lukaşenko foarte oportunist şi încântat că poate arăta că mai ştie să-i fie util lui Vladimir Putin”, remarcă Ryhor Nizhnikau, specialist în istoria ţărilor Europei de Est la Institutul Finlandez de Afaceri Internaţionale, arată analiza France 24, citată de Rador. „Problema este că el nu se aştepta, fără îndoială, la mercenarii grupului Wagner pe teritoriul său pe lângă Evgheni Priogojin”, remarcă analistul. Sosirea acestor mercenari în Belarus – deocamdată neconfirmată – nu va îmbunătăţi imaginea regimului lui Lukaşenko în Europa. „Dacă Evgheni Prigojin îşi desfăşoară ucigaşii în serie ai Wagner în Belarus, acest lucru va avea un efect destabilizator pentru toate ţările vecine”, a afirmat Gitanas Nausėda, preşedintele lituanian. În termeni de tensiune cu Europa, această afacere va avea probabil un efect şi mai nefast pentru relaţia cu Belarus decât criza migratorie din 2021″, apreciază Ryhor Nizhnikau. Polonia a cerut deja NATO să-şi întărească prezenţa militară la frontiera cu Belarus. În sfârşit, Alexandr Lukaşenko zâmbeşte poate deocamdată, dar nu pentru multă vreme. „Pe termen mai lung, prezenţa Wagner şi a lui Evgheni Prigojin în Belarus va destabiliza regimul”, spune Ryhor Nizhnikau. Criza din Rusia a dovedit şi că „singurul aliat al preşedintelui belarus nu este atât de solid cât pare”, adaugă Natalia Cernişova. Motiv să convingă opoziţia belarusă să stea la pândă. Comunicate noi Politica Stiri
Stiri Conflictul constituțional dintre ÎCCJ și Guvern: O analiză detaliată asupra restanțelor salariale din justiție 23 septembrie 2026 Conflictele între Guvernul României și ÎCCJ sunt frecvente, dar recent, o sesizare a premierului Ilie Bolojan a adus în prim-plan problemele legate de restanțele salariale ale magistraților. Citește mai mult
Halucinant! Bogdan Stănescu, bugetarul cu 14 funcții la stat, în același timp – Averea uriașă pe care a strâns-o 17 noiembrie 2023 Bugetarul cu record de funcții se află în continuare în posturi de conducere. Bogdan Stănescu are o carieră marcantă de posturi de top în companiile de stat, iar apogeul a fost atins în 2017, când acesta deținea nu mai puțin de 14 funcții în același timp. Bugetarul are o avere… Citește mai mult
Stiri Mirabela Grădinaru și Delegația UNICEF: Un Pas Spre Viitorul Copiilor din România 26 august 2026 Întâlnirea dintre Mirabela Grădinaru și delegația UNICEF subliniază importanța drepturilor copiilor și implicarea tinerilor în deciziile publice. Citește mai mult