Primar acuzat că a dat afară elevii din tabără pentru a se caza el, împreună cu neamurile și prietenii. Sejurul, plătit din fonduri europene Webpress, 24 februarie 202324 februarie 2023 Primarul și viceprimarul din comuna Vedea, județul Giurgiu, dar și driectoarea școlii din localitate și un om de afaceri au fost trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Edilul și complicii săi sunt acuzați că au întrerupt tabăra unor elevi, pe care i-au dat afară dintr-o pensiune, pentru a se caza împreună cu rudele și prietenii. Sejurul era plătit din fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În cursul anului 2019, Școala Gimnazială „Apostol Arsache” din comuna Vedea, județul Giurgiu, condusă de inculpata Tudor Cristina Daniela, s-a calificat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene („SCOP – Școală, Comunitate, Oportunitate, Participare”) prin care elevii acesteia urmau să beneficieze de o tabără de șapte zile în Stațiunea Rânca, județul Gorj, activitate care, din cauza pandemiei de Covid-19, a fost amânată până în anul 2021. Concret, tabăra a fost organizată de SC Hofner Com S.R.L, în perioada 05 – 11.07.2021, pentru un număr de 45 elevi și cinci însoțitori, conducătorul grupului fiind directorul Școlii Gimnaziale „Apostol Arsache”, Tudor Daniela Cristina. În momentul în care grupul de copii și profesori a ajuns la pensiune, elevii ar fi fost anunțați că vor sta de fapt doar patru nopți din totalul celor șase (conform contractului). La data de 09.07.2021, după plecarea copiilor din tabără, la pensiunea respectivă s-ar fi cazat, până în data de 11.07.2021, inculpatul Țaga Marian împreună cu mai multe persoane (rude și prieteni), fără însă ca vreuna dintre acestea să achite vreo sumă de bani pentru cazare și masă, aceste servicii fiind acoperite din fondurile nerambursabile destinate elevilor. De asemenea, în perioada 05 – 09 iulie 2021, la pensiune s-ar fi cazat alte cinci persoane, invitate de Tudor Daniela Cristina, costurile cu cazarea și masa fiind acoperite tot din fondurile nerambursabile destinate elevilor. Ulterior, la data 12.07.2021, edilul Țaga Marian împreună cu ceilalți inculpați, persoane fizice, ar fi aprobat un proces-verbal de recepție servicii de organizare tabără de vară, în care ar fi atestat în mod nereal că acea activitate s-ar fi desfășurat conform condițiilor în baza cărora au fost obținute fondurile europene. Înscrisul respectiv împreună cu alte documente ar fi fost depuse de SC Hofner Com S.R.L la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care a decontat suma de 53.298 lei, aferentă organizării taberei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă cu suma menționată mai sus. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
fanatik.ro: Oamenii de încredere ai președintelui Iohannis. Consilierii care au rămas alături de șeful statului din 2014 29 decembrie 2023 După nouă ani în fruntea țării, președintele Iohannis intră acum în cel de-al zecelea an la Cotroceni. Dintre cei 19 consilieri pe care-i are șeful statului, o parte dintre aceștia au rămas alături de el încă din anul 2014 (sau începutul anului 2015). Au existat și nenumărate permutări însă, o… Read More
32 modificări fiscale care intră în vigoare în 2024: de la PFA și microîntreprinderi, la companiile mari, salariu minim, TVA și accize 31 decembrie 2023 Foarte multe modificări fiscale importante intră în vigoare în 2024, multe chiar de la 1 ianuarie. Toate au fost adoptate de Coaliția PSD-PNL și ne vor afecta direct pe toți, atât firme, cât și persoane fizice. Mai sunt și unele lucruri care au nevoie de clarificări, precum întreprinderile legate pentru… Read More
Călătorii de coșmar în Colentina. Cum au ajuns autobuzele să parcurgă o stație în jumătate de oră 8 decembrie 2022 Pe Șoseaua Colentina, mijloacele de transport parcurg o stație și în jumătate de oră, fiindcă mașinile intră pe banda unică, într-o porțiune unde nu au voie. Este vorba dintre bucata dintre Podul Colentina și Doamna Ghica. Mașinile au voie să intre pe linia de tramvai doar în zona intersecției, pentru… Read More