Primar acuzat că a dat afară elevii din tabără pentru a se caza el, împreună cu neamurile și prietenii. Sejurul, plătit din fonduri europene Webpress, 24 februarie 202324 februarie 2023 Primarul și viceprimarul din comuna Vedea, județul Giurgiu, dar și driectoarea școlii din localitate și un om de afaceri au fost trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Edilul și complicii săi sunt acuzați că au întrerupt tabăra unor elevi, pe care i-au dat afară dintr-o pensiune, pentru a se caza împreună cu rudele și prietenii. Sejurul era plătit din fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În cursul anului 2019, Școala Gimnazială „Apostol Arsache” din comuna Vedea, județul Giurgiu, condusă de inculpata Tudor Cristina Daniela, s-a calificat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene („SCOP – Școală, Comunitate, Oportunitate, Participare”) prin care elevii acesteia urmau să beneficieze de o tabără de șapte zile în Stațiunea Rânca, județul Gorj, activitate care, din cauza pandemiei de Covid-19, a fost amânată până în anul 2021. Concret, tabăra a fost organizată de SC Hofner Com S.R.L, în perioada 05 – 11.07.2021, pentru un număr de 45 elevi și cinci însoțitori, conducătorul grupului fiind directorul Școlii Gimnaziale „Apostol Arsache”, Tudor Daniela Cristina. În momentul în care grupul de copii și profesori a ajuns la pensiune, elevii ar fi fost anunțați că vor sta de fapt doar patru nopți din totalul celor șase (conform contractului). La data de 09.07.2021, după plecarea copiilor din tabără, la pensiunea respectivă s-ar fi cazat, până în data de 11.07.2021, inculpatul Țaga Marian împreună cu mai multe persoane (rude și prieteni), fără însă ca vreuna dintre acestea să achite vreo sumă de bani pentru cazare și masă, aceste servicii fiind acoperite din fondurile nerambursabile destinate elevilor. De asemenea, în perioada 05 – 09 iulie 2021, la pensiune s-ar fi cazat alte cinci persoane, invitate de Tudor Daniela Cristina, costurile cu cazarea și masa fiind acoperite tot din fondurile nerambursabile destinate elevilor. Ulterior, la data 12.07.2021, edilul Țaga Marian împreună cu ceilalți inculpați, persoane fizice, ar fi aprobat un proces-verbal de recepție servicii de organizare tabără de vară, în care ar fi atestat în mod nereal că acea activitate s-ar fi desfășurat conform condițiilor în baza cărora au fost obținute fondurile europene. Înscrisul respectiv împreună cu alte documente ar fi fost depuse de SC Hofner Com S.R.L la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care a decontat suma de 53.298 lei, aferentă organizării taberei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă cu suma menționată mai sus. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Comunicate noi Institutii publice Monden / Lifestyle Politica Stiri
Augustin Zegrean: „Pensiile în plată ale magistraţilor nu pot fi recalculate. Au încercat şi în alte state să-şi bată joc” 22 decembrie 2022 „Îi dau caracter retroactiv legii, ceea ce este interzis prin Constituţie, articolul 15 din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor. Sigur, este o nuanţă aici şi o să stea unii să-mi spună că nu am dreptate, dar nu poţi să vii să recalculezi, că ei nu spun că se reduce… Citește mai mult
SUA: „Timpul presează” pentru Ucraina. Avertismentul preşedintelui Joe Biden 6 februarie 2024 „A susţine acest proiect de lege înseamnă opoziţie faţă de Putin. Respingerea înseamnă să facem jocul preşedintelui rus”, a spus liderul democrat cu privire la un text prezentat duminică de Senatul american, care prevede deblocarea de noi ajutoare atât pentru Ucraina cât şi pentru Israel precum şi înăsprirea politicii de… Citește mai mult
SuperLiga: CFR Cluj, învinsă acasă de UTA lui Mircea Rednic – Fanii îi cer demisia lui Dan Petrescu 29 septembrie 2024 CFR Cluj a pierdut surprinzător meciul disputat împotriva echipei UTA Arad, scor 1-3, în etapa cu numărul 11 din SuperLiga. CFR Cluj – UTA Arad 1-3, în etapa #11 din SuperLiga Trupa lui Mircea Rednic a deschis scorul în minutul 13, când Omondi i-a furat mingea lui Deac și i-a… Citește mai mult