Prime de Crăciun de 1,5 milioane de lei la Transelectrica – Profituri uriașe în energie Webpress, 29 decembrie 2022 Potrivit documentului, cele două părți au convenit “acordarea de prime cu caracter special salariaților a căror activitate desfășurată în anul 2022 a avut un impact major în desfășurarea activităților derulate în cadrul Companiei”. Lista angajaților răsplătiți are 456 de nume. Ceea ce înseamnă că aproximativ 20% dintre salariații Transelectrica s-au bucurat de prime de Crăciun. Cea mai mare dintre ele valorează 20 de mii de lei și a fost încasată de consilierul de specialitate Cătăniciu Tudor-Rareș. Tânărul este fiul deputatei PNL Steluța Cătăniciu. Alte 5 prime de câte 16 mii de lei fiecare au fost încasate de un consilier de specialitate, doi directori și doi manageri de unități teritoriale. Alte prime, în valoare de 15 mii de lei, au ajuns la un consilier și la doi directori. Unul dintre aceștia este Filipoiu Alina Elena, care figurează cu funcția „Director de unitate”. Potrivit Economedia, ea a fost în trecut Director al Direcției Juridice. Însă fostul ministru de finanțe, Dan Vâlceanu, și Cătălin Nadolu, membru în directoratul Transelectrica, au făcut o reorganizare la Transelectrica și au unit Direcția resurse umane cu Direcția juridică, iar noua unitate este condusă de Alina Filipoiu, angajată în această funcție pe un salariu brut de aproape 38 de mii de lei, cu tot cu sporuri. Printre cei cu care Transelectrica a fost darnică de sărbători se află și 4 șoferi. Fiecare a luat o primă de 10.000 de lei. Există, totuși, și angajați recompensați cu 200 sau 300 de lei. Unii dintre ei sunt șefi de serviciu tehnic, responsabili de proiect sau tehnicieni specialiști. Sumele uriașe încasate de angajați vin după un an cu profituri mari pentru Transelectrica. Compania recunoaște, în raportul său financiar, că activitatea în piața energetică a fost mai mică, dar profitul a crescut de peste 5 ori. De la 81 de milioane de lei în primele 9 luni din 2021, la 418 milioane de lei în aceeași perioadă din 2022. Comunicate noi Stiri
Culmea absolută: mașină indisponibilizată pentru cercetări, dispărut chiar din curtea poliției 16 februarie 2023 Potrivit presei locale, totul a pornit după ce, la sfârșitul lunii ianuarie, polițiștii au surprins un conducător auto care conducea cu viteză și au încercat să-l oprească. Șoferul nu s-a conformat semnalului de oprire și a continuat să gonească. Acesta a reușit să scape, dar a abandonat autoturismul pe un… Citește mai mult
ANM: Cod galben de fenomene periculoase – HARTA actualizată 15 decembrie 2023 Valabil de la: 15-12-2023 ora 9:00 până la : 15-12-2023 ora 11:00 In zona: Zona joasă a județului Vâlcea , respectiv zona localităților: Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Călimănești, Băbeni, Horezu, Bălcești, Mihăești, Berbești, Frâncești, Prundeni, Budești, Fârtățești, Vaideeni, Stoilești, Alunu, Ionești, Tomșani, Șușani, Galicea, Stoenești, Cernișoara, Costești, Bărbătești, Orlești, Nicolae Bălcescu,… Citește mai mult
Sărbătoare 11 noiembrie – Un sfânt foarte important e prăznuit astăzi – Ce spune calendarul ortodox 11 noiembrie 2022 Sărbătorile zilei Ortodoxe Sf. Mare Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie şi Ştefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul Greco-catoliceSf. m. Mina, Victor, Vichentie şi Ştefanida; Sf. cuv. Teodor Studitul Romano-catoliceSs. Martin din Tours, ep.; Marina, fc. m.; Fer. Alice, fc. m. Sfântul Mare Mucenic Mina este pomenit în calendarul creştin ortodox… Citește mai mult