Primele rezultate privind moartea pilotului de acrobații în timpul unui accident aviatic. Ce spun medicii legiști Webpress, 29 martie 202231 martie 2022 Primele concluzii indică doar cauza decesului, dar nu și cauza prăbușirii avionului, susțin surse medicale. Potrivit surselor citate, pilotul Dan Ștefănescu, în vârstă de 55 de ani, a suferit multiple traumatisme (cranian, abdominal, toracic, incluziv rupturi de organe interne) care au produs decesul, ”dar ce a determinat pierderea controlului avionului, asta este mai greu de spus”. Urmează acum o a doua etapă a anchetei medicale și anume un examen histopatologic. Acesta presupune examinarea microscopică, de către medicul anatomo-patolog, a probelor prelevate pentru a se depista dacă accidentul aviatic s-a produs pe fondul unei afecțiuni medicale. Este una dintre supozițiile procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Anumite surse susțin că prăbușirea avionului, un Suhoi 31, condus de Dan Ștefănescu a fost aparent total necontrolată, neexistând urme care să indice că pilotul, de altfel extrem de experimentat, a încercat să redreseze aeronava. De aici suspiciunea că lui Dan Ștefănescu i s-a făcut rău în timpul zborului. Rezultatul examenului histopatologic este așteptat însă peste cel puțin șase luni. În paralel sunt așteptate rezultatele probelor de sânge. Acestea urmează să indice dacă pilotul consumase alcool sau alte substanțe înainte să decoleze. Este doar o procedură de rutină, dar obligatorie în astfel de situații, orice răspuns fiind relevant pentru ancheta penală. Accidentul aviatic s-a produs sâmbătă, 26 martie, în jurul orelor 15.00, pe aerodromul Strejnic de lângă Ploiești. Dan Ștefănescu se afla la manșa avionului său, un Suhoi 31. Ștefănescu era considerat cel mai bun pilot de acrobații din România, cu peste 16.000 de ore de zbor. Era component al Lotului Național de Acrobație, Campion Național Acrobație și Aterizare la Punct fix, Maestru al Sportului la zbor cu Motor. A pilotat peste 20 tipuri de avioane. Comunicate noi Sport Stiri
Politica Analiza ridicării imunității Dianei Șoșoacă: context și implicații pentru justiția română 28 aprilie 202628 aprilie 2026 Parlamentul European va decide ridicarea imunității Dianei Șoșoacă, acuzată de infracțiuni grave, inclusiv propagandă legionară. Această decizie are implicații profunde pentru justiția română și politica europeană. Citește mai mult
Filmul capturării șefului mafiei siciliene Cosa Nostra, demn de marele ecran. Ziua de luni pe care nu o va uita niciodată: cum a ajuns de la spital în duba poliției 17 ianuarie 2023 Fiind considerat unul dintre cei mai periculoși infractori din lume, dat în căutare generală din 1993, bătrânul mafiot în vârstă de 60 de ani nu s-a lăsat prin cu una, cu două. Din contră, el a încercat să fugă și acum de poliție, însă a sfârșit în mâinile acestora, relatează… Citește mai mult
Stiri Relicve din trecut: Descoperiri impresionante în albia Dunării la Budapesta 8 august 2026 Nivelul scăzut al Dunării a scos la iveală vestigii importante din cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv rămășițele a doi soldați și o motocicletă militară, aducând în prim-plan impactul istoric al acestui râu asupra Europei. Citește mai mult