Prins de poliţişti după ce a omorât o femeie şi a fugit de la locul accidentului Webpress, 20 noiembrie 2022 Poliţişti au reuşit să-l prindă, în mai puţin de două ore, pe un şofer din Dumbrăveni care a omorât o femeie, pe care a lovit-o cu microbuzul de marfă pe care îl conducea şi a abandonat-o pe marginea drumului DJ142 E din localitatea Hoghilag, fugind de la locul accidentului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.”În această seară, în jurul orei 19,15, prin apel 112, IPJ Sibiu a fost sesizat în legătură cu faptul că, pe DJ 142E, la ieşirea din localitatea Hoghilag spre Dumbrăveni, la marginea părţii carosabile, se află o persoană, posibil decedată”, a precizat Elena Welter.Potrivit reprezentantei IPJ Sibiu, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, din Hoghilag, decedată în urma producerii unui accident rutier. „La faţa locului nu au fost identificate vehiculul şi conducătorul auto implicat în eveniment. Din investigaţiile desfăşurate de către poliţiştii rutieri, s-a reuşit în scurt timp identificarea conducătorului auto, precum şi a vehiculului condus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Dumbrăveni, depistat la domiciliu. În momentul producerii accidentului, bărbatul se afla la volanul unui microbuz transport marfă”, a precizat Elena Welter.Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind „săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, să fie stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs acest accident rutier.” Comunicate noi Stiri
Stiri Descoperirea unui Mormânt Vechi de 5.000 de Ani la Băicoi: O Privire Asupra Istoriei și Implicațiilor Arheologice 27 mai 2026 O descoperire arheologică importantă la Băicoi, un mormânt vechi de 5.000 de ani, ne oferă o oportunitate unică de a explora cultura din Epoca Bronzului. Citește mai mult
Vaccinarea împotriva coronavirus în România, extrem de rară – Doar 2,6 milioane de oameni protejați de prima doză booster – Document 17 octombrie 2022 Un număr de 1.019 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 10 – 16 octombrie, dintre care 206 – prima doză, 250 – doza a doua, 325 – a treia doză şi 238 – doza a patra, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control… Citește mai mult
Horoscop 9 decembrie. Conflicte la locul de muncă. Zodia care atrage toate necazurie 8 decembrie 2022 BERBEC Partenerii tăi în afaceri vor avea încredere în tine. Acum îi vei putea convinge să accepte multe dintre ideile tale. TAUR Vei putea transforma o situație nefavorabilă în ceva benefic pentru tine dacă îți dai osteneala să o abordezi cu mai mult calm. GEMENI În această zi, cuvintele vor… Citește mai mult