Producția Renault Megane electric este oprită din cauza lipsei unor componente , 19 aprilie 2022 Francezii de la Renault au oprit temporar producția la uzina din Douai din cauza lipsei unor piese indispensabile mașinilor electrice. Astfel, producția modelului în care francezii și-au pus speranțele începe cu stângul. La doar câteva luni de la debutul comenzilor și la câteva săptămâni de cel al livrărilor către clienți, Renault Megane E-Tech Electric trece prin problemele întâlnite și de alte modele abia intrate pe piață. Lipsa unor componente importante, dar și întârzierile cauzate de blocarea lanțului logistic în China, au obligat producătorul francez să oprească temporar producția la uzina de la Douai până pe 25 aprilie. „Criza semiconductoarelor, accentuată de măsurile de izolare din mai multe regiuni ale Chinei, pune sub presiune furnizarea de piese pentru Megane E-Tech Electric, în special componente ale bateriei”, au menționat cei de la Renault într-o informare ajunsă în posesia AutomotiveNews Europe. Problemele de aprovizionare vin într-un moment extrem de prost pentru Renault, întregul plan de redresare al lui Luca de Meo având modelul Megane E-Tech Electric, primul vehicul electric compact de generație nouă al companiei, în centrul atenției. Fabrica franceză de la Douai, transformată pentru a produce vehicule electrice, face parte din proiectul Renault ElectriCity care include mai multe capacități de producție dedicate mobilității electrice. Producătorul auto se așteaptă să producă sute de mii de vehicule electrice anual în aceste facilități, inclusiv Megane E-Tech Electric sau viitorul Renault 5. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Fiul lui Ruud Van Nistelrooy a semnat. Cu ce echipa s-a înțeles puștiul de 17 ani 16 aprilie 2025 PSV Eindhoven a anunţat că Liam Van Nistelrooy a semnat primul său contract profesionist, valabil până în 2028. Read More
Papa Francisc nu poate citi din cauza bronșitei de care suferă de ceva vreme 12 februarie 2025 „Eu, cu bronşita mea, încă nu pot (citi)”, a spus Papa. „Sper ca data viitoare să pot”. Francisc, în vârstă de 88 de ani, este papă din 2013 şi a suferit de mai multe ori de gripă şi alte probleme de sănătate în ultimii doi ani. Săptămâna trecută, Francisc le-a… Read More
Ce soluție propune liderul organizației sindicale „Cartel Alfa” pentru rezolvarea crizei facturilor la energie 13 ianuarie 2022 „Noi am propus să se stabilească astfel încât toate preţurile, şi pentru operatori economici şi pentru casnici, să fie cele din decembrie 2020, atât la energie electrică cât şi la gaz. (…) Bulversarea a plecat de la liberalizare, de la lipsa unor reglementări clare legate de acest lucru, de la… Read More