Producția Renault Megane electric este oprită din cauza lipsei unor componente Webpress, 19 aprilie 2022 Francezii de la Renault au oprit temporar producția la uzina din Douai din cauza lipsei unor piese indispensabile mașinilor electrice. Astfel, producția modelului în care francezii și-au pus speranțele începe cu stângul. La doar câteva luni de la debutul comenzilor și la câteva săptămâni de cel al livrărilor către clienți, Renault Megane E-Tech Electric trece prin problemele întâlnite și de alte modele abia intrate pe piață. Lipsa unor componente importante, dar și întârzierile cauzate de blocarea lanțului logistic în China, au obligat producătorul francez să oprească temporar producția la uzina de la Douai până pe 25 aprilie. „Criza semiconductoarelor, accentuată de măsurile de izolare din mai multe regiuni ale Chinei, pune sub presiune furnizarea de piese pentru Megane E-Tech Electric, în special componente ale bateriei”, au menționat cei de la Renault într-o informare ajunsă în posesia AutomotiveNews Europe. Problemele de aprovizionare vin într-un moment extrem de prost pentru Renault, întregul plan de redresare al lui Luca de Meo având modelul Megane E-Tech Electric, primul vehicul electric compact de generație nouă al companiei, în centrul atenției. Fabrica franceză de la Douai, transformată pentru a produce vehicule electrice, face parte din proiectul Renault ElectriCity care include mai multe capacități de producție dedicate mobilității electrice. Producătorul auto se așteaptă să producă sute de mii de vehicule electrice anual în aceste facilități, inclusiv Megane E-Tech Electric sau viitorul Renault 5. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Alimentele care curăță vasele de sânge – Ar trebui introduse în dietă și consumate cel puțin o dată pe săptămână 4 august 2023 Alegerea alimentelor potrivite poate contribui la reducerea nivelurilor de colesterol LDL (cunoscut și ca „colesterolul rău”), la creșterea nivelului de colesterol HDL („colesterolul bun”) și la menținerea nivelului adecvat al tensiunii arteriale. Iată câteva alimente care pot ajuta la curățarea vaselor de sânge: 1. **Pește gras**: Peștele gras, cum ar… Citește mai mult
Horoscop 2023. Zodiile care se îmbogățesc – vor avea lumea la picioare 15 decembrie 202218 iunie 2023 Berbec (21 martie – 20 aprilie) Tendința Berbecului de a domina pe plan amoros se intensifică în acest an. Cuplurile longevive pot avea conflicte aprige la începutul anului. Pentru a relaxa atmosfera, Berbecii trebuie să-și domolească latura dominantă și să se gândească mai degrabă la confortul celui/celei de lângă ei… Citește mai mult
Mugur Isărescu dezvăluie ce se întâmplă cu pensiile românilor care contribuie la Pilonul II: Ne cerem scuze că n-am făcut precizarea 7 noiembrie 2023 „Noi suntem onoraţi să găzduim această conferinţă organizată împreună cu Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România şi dedicată unui eveniment aniversar, 15 ani de la înfiinţare, în mai 2008, a Pilonului II de pensii private obligatorii în România. El a fost construit cu asistenţa Băncii Mondiale, pe baza… Citește mai mult