Profitul net al Romgaz a înregistrat creșteri mari. Veniturile scad cu 11% Webpress, 28 februarie 2025 ”Profitul net consolidat de 3,219 miliarde lei, a fost mai mare cu 14,48%, respectiv cu 407,32 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului anterior, o influenţă pozitivă semnificativă având-o eliminarea începând cu anul 2024 a contribuţiei de solidaritate (în trimestrul IV 2023, aceasta a fost în valoare de 1,687 miliarde lei)”, arată raportul transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2024 a fost de 4,962 miliarde metri cubi, cu 174,2 milioane mc mai mare decât producţia realizată în anul anterior (+3,64%). Producţia de energie electrică s-a diminuat cu 8,55%, la 880,3 GWh. Veniturile totale s-au situat la nivelul de 8,54 miliarde lei în 2024, mai mici cu 1,06 miliarde lei, înregistrând o scădere de 11,1%, ca urmare a următorilor factori: diminuarea cu 15,23% a cifrei de afaceri din vânzarea gazelor naturale (6,584 miliarde lei în 2024 faţă de 7,766 miliarde lei în anul anterior), în principal ca urmare a scăderii preţurilor. Din punct de vedere cantitativ, livrările au fost cu 1,03% mai mari faţă de anul 2023; cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a înregistrat, de asemenea, o diminuare (375,54 milioane lei în 2024 faţă de 406,98 milioane lei în anul anterior); cifra de afaceri aferentă serviciilor de înmagazinare a înregistrat o majorare de 3,31% (570,46 milioane lei în 2024, faţă de 552,19 milioane lei în 2023), ca urmare a creşterii veniturilor consolidate din rezervarea de capacitate şi a celor din extracţie. În anul 2024 Romgaz a raportat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 7,93 miliarde lei, cu 12% în scădere comparativ cu 9 miliarde lei realizată în anul 2023. Comunicate noi Stiri
Stiri Declarația Coreei de Nord: Denuclearizarea, o chestiune încheiată definitiv? 14 iunie 2026 Coreea de Nord declară că denuclearizarea este o chestiune încheiată, provocând reacții internaționale și întrebări asupra securității globale. Citește mai mult
Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Valoarea prejudiciului, URIAȘĂ 9 decembrie 2021 În ziua de 9 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș efectuează 9 percheziții domiciliare, în localitățile Pitești, Mioveni, Costești și Albota, la sediul unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune și uz de… Citește mai mult
Stiri Incidentul Aerian deasupra Lituaniei: O Dronă Doborâtă și Implicațiile Geopolitice ale Securității în Europa de Est 15 septembrie 2026 Incidentul doborârii unei drone deasupra Lituaniei de către avioanele NATO semnalează tensiunile crescute din regiune și provocările de securitate cu care se confruntă Europa de Est. Citește mai mult