Prognoza meteo 10 mai. România, lovită de furtuni – temperaturile scad dramatic Webpress, 10 mai 2022 Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 26 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice în Transilvania, Banat, local în Crişana, in Maramureş, Oltenia, dar și Muntenia. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de peste 20…30 l/mp şi va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul teritoriului. În București, vom avea de dimineata 11-12 grade, spre 9 grade in zona preoreseneasca si maxima se va situa în jurul valorii de 20 de grade. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei, când vor fi averse slabe, iar vântul va sufla moderat. La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse și descărcări electrice în Carpaţii Occidentali şi cei Meridionali. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat se vor acumula cantităţi de apă de peste 30 l/mp. La mare, vremea se va răcori. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade la Costinești și Mamaia și 15 la Mangalia, Neptun și Vama Veche. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 14 şi 17 grade. Comunicate noi Stiri
Stradă prăbuşită la Slănic, Prahova: autoritățile anunță ce se întâmplă cu tasarea terenului 27 aprilie 2024 „În urma măsurătorilor efectuate de către operatorul atestat, s-a constatat că nu există diferenţe în ceea ce priveşte tasarea terenului faţă de măsurătorile precedente. Monitorizarea şi măsurătorile vor continua”, anunţă,, sâmbătă, oficialii Prefecturii Prahova, în legătură cu situaţia străzii 23 August din oraşul Slănic.Potrivit acestora, „evenimentul este monitorizat… Citește mai mult
Românii și SUPERSTIȚIILE lor. Tu pe care le ai: știi ce semnificație au 12 noiembrie 2022 Mai jos găsiți câteva dintre cele mai cunoscute superstiții pe care le au românii. Superstiții legate de zile: – cum începe săptămâna, așa va continua – de Paște se poartă haine noi pentru a avea noroc restul anului – ziua de marți e zi cu ghinion – nu pleca în… Citește mai mult
Stiri Fostul Prinț Andrew în fața justiției: Implicațiile arestării sale în scandalul Epstein 5 octombrie 2026 Fostul prinț Andrew, fratele regelui Charles, a dat în judecată poliția britanică, contestând arestarea sa în dosarul Epstein. Scandalul are implicații profunde pentru monarhie. Citește mai mult