Prognoza meteo – Se schimbă vremea radical, de astăzi – Temperaturile vor ajunge la peste 33 de grade Webpress, 29 iunie 202329 iunie 2023 Prognoza meteo – Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, a anunțat că vremea se va schimba zilele următoare „Ieri, cei care nu suntem mari iubitori de călduri deosebite, ne-am bucurat de acest mic episod cu vreme ceva mai răcoroasă, a intrat un front atmosferic rece, a adus în spate o masă de aer mai proaspăt. Lucru bun în urma unui astfel de eveniment, pe lângă scăderea de temperatură, este că un pic am mai scăpat de umezeala excesivă care exista în aer în urma ploilor din ultimele săptămâni. Dar așteptăm o revenire rapidă la aspectul de zile de vară. Temperaturile vor începe de mâine să crească din nou, vom avea în weekend din nou temperaturi și de peste 30-33° și își vor face apariția aversele, probabil în primele zile ale lunii iulie. Deci până atunci să avem un mic respiro foarte important pentru hidrologi, pentru râurile acelea care s-a umplut în urma evenimentelor din ultimele săptămâni. Este un respiro care permite revenirea la condiții firești, iar pe un orizont mai larg, care să cuprindă toată luna iulie și prima parte, cel puțin a lunii august, de așteptat ar fi tot o alternanță între episoade cu temperaturi ridicate și probabil că vor fi din ce în ce mai ridicate, că așa este firesc, și intervale cu instabilitate atmosferică mai pronunțată”, a spus Florinela Georgescu, director în cadrul ANM, la o televiziune de știri. Comunicate noi Monden / Lifestyle Stiri
Stiri Capul Verde: O Performanță Memorabilă în Fața Campionilor Mondiali 4 iulie 2026 Capul Verde a impresionat în fața Argentinei, demonstrând dăruire și determinare în meciul din 16-imile Cupei Mondiale 2026, sub conducerea antrenorului Pedro Leitio Brito. Citește mai mult
Vremea 9 aprilie. Temperaturi ridicate în toată țara – Unde revin ploile 9 aprilie 2022 Sâmbătă este o zi deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii aprilie. Temperaturile maxime ale se vor încadra între 14 și 28 de grade, iar minimele între 2 și 12 grade Celsius. Ploile își vor face simțită prezența în regiunile vestice în prima parte a zilei, urmând ca spre… Citește mai mult
Alexandra Păcuraru | Avem un stat slab, cu mulți lideri care permit să fim cotropiți economic 20 iulie 2023 Avem o țară bogată, cu resurse extraordinare. Este normal ca șmecherii să pună ochii pe comorile noastre, trist este însă că reușesc să le ia fără prea mare efort. Pentru că avem un stat slab, cu mulți lideri care permit să fim cotropiți economic. Azi ne punem speranța în acest… Citește mai mult