Programul Rabla – Premierul Ciucă spune că se va sprijini în continuare achiziţia de autovehicule electrice şi hibride Webpress, 13 octombrie 2022 Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări joi, după o vizită la Uzinele Dacia de la Mioveni, că prin Programul „Rabla” se va sprijini în continuare achiziţia de autovehicule electrice şi hibride. El a precizat că se ia în calcul atât o creştere a sumei totale alocate programului, cât şi o majorare a primelor de casare, în raport cu rata inflaţiei. „În programul de guvernare am menţinut şi anul acesta Programul ‘Rabla’ şi vom continua (…). Chiar a fost o discuţie în acest sens şi trebuie să avem în vedere atât creşterea valorii financiare a programului, cât şi suma de compensare, având în vedere rata de inflaţie. Deci acesta este modul în care vom continua să sprijinim şi să-i încurajăm pe români să folosească astfel de modele. Iată şi preţul la combustibil ne determină să ne îndreptăm atenţia către o astfel de opţiune”, a afirmat Nicolae Ciucă. Totodată, şeful Guvernului a subliniat că România şi-a propus construirea a 30.000 de staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice, iar peste jumătate din acestea vor fi realizate până la sfârşitul anului 2026 prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „M-am bucurat să văd că şi în ţara noastră se produc astfel de modele şi urmează, de asemenea, să se realizeze acest echilibru între producţia de motoare termice cu introducerea în producţie a motoarelor hibride şi, în final, a celor electrice. Ştim foarte bine că România şi-a propus să dezvolte o reţea de 30.000 de staţii de încărcare electrică, dintre care peste jumătate (…), aproximativ 15.500 vor fi realizate prin PNRR până la sfârşitul anului 2026”, a mai spus prim-ministrul. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport Nicolae Ciucă
Hyundai Motor va investi 16,5 miliarde de dolari pentru extinderea operaţiunilor cu vehicule electrice în Coreea de Sud 19 mai 2022 Hyundai Motor Group a anunţat miercuri că intenţionează să investească un total de 21.000 de miliarde de woni (16,54 miliarde de dolari) până în 2030 pentru extinderea operaţiunilor sale pe segmentul vehiculelor electrice (EV) în Coreea de Sud, transmite Reuters. Grupul auto sud-coreean, care include mărcile Hyundai Motor şi Kia,… Citește mai mult
Români, arestați pentru înjunghierea unui jurnalist britanico-iranian la Londra. Ce riscă aceștia 6 decembrie 2024 Pouria Zeraati, un jurnalist britanico-iranian care lucrează pentru Iran International, a fost rănit la picior după ce a fost înjunghiat, în martie, în apropierea casei sale din Wimbledon, sud-vestul Londrei, relatează Reuters. Poliţia antiteroristă a condus ancheta privind atacul, existând temeri că ar fi fost vizat din cauza activităţii sale… Citește mai mult
Zelenski NU cade în CAPCANA Rusiei! Prima reacție după negocierile de la Istanbul: Nu poți avea încredere decât într-un rezultat concret 29 martie 2022 Semnalele pe care le auzim de pe terenul de negociere pot fi numite pozitive. Dar aceste semnale nu înăbușă exploziile obuzelor rusești. Sigur, vedem toate riscurile. Desigur, nu vedem niciun motiv să avem încredere în cuvintele vreunui reprezentant al statului care continuă să lupte pentru distrugerea noastră. Ucrainenii nu sunt… Citește mai mult