PSD, PNL, UDMR şi minorităţile trântesc ușa în nas USR-ului. Partidele au voturile pentru a forma un Guvern şi o majoritate Webpress, 16 decembrie 2024 ”Liderii alianţei pro-europene s-au întâlnit în această seară şi au continuat discuţiile pe tema realizării unui program comun de guvernare bazat pe principiile enunţate în acordul semnat de formaţiunile componente. Considerăm că realizarea programului de guvernare este prioritatea fundamentală a acestei alianţe, de aceea, astăzi s-a discutat despre un set de reforme majore care urmează să fie finalizate şi comunicate public în zilele următoare până la convocarea noului Parlament”, au anunţat PNL şi PSD într-un comunicat comun. Cele două partide au mai transmis că ”reprezentanţii alianţei au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanţii USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliţiei pro-europene, deşi toţi participanţii – PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale – conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcţiilor politice”. ”PSD, PNL, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale au voturile necesare pentru a forma un Guvern şi o majoritate parlamentară chiar şi în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliţie. Considerăm însă că realizarea unei majorităţi pro-europene cât mai largi ar fi în interesul naţional”, se arată în comunicat. ”De asemenea, formaţiunile prezente la întâlnire au reconfirmat decizia de a avea candidat unic al alianţei pro-europene pentru alegerile prezidenţiale”, se menţionează în comunicat. USR a decis, luni, să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat, atât timp cât se discută în şoaptă despre creşteri de taxe, dar nu şi despre reforme reale care să scadă cheltuielile statului. Comunicate noi Stiri
Stiri Valurile de căldură în România: O analiză detaliată a tendințelor climatice din 1961 până în prezent 23 august 2026 Valurile de căldură din România au crescut semnificativ din 1961, având un impact profund asupra sănătății, economiei și mediului. Acest articol analizează tendințele climatice și implicațiile lor. Citește mai mult
Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a fost acuzat de agresiune sexuală 18 septembrie 2022 ”În baza 227 alin. 1 Cod proc. penală şi art. art. 219 alin. (7) Cod proc. penală, respinge propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul de urmărire penală nr. 6204/P/2022. În baza art. 227 alin. 2 Cod proc. penală rap. la… Citește mai mult
Stiri Decizia CCR: O victorie pentru femeile asigurate pe cont propriu și drepturile lor materne 29 septembrie 2026 Decizia CCR de a extinde drepturile concediului de risc maternal pentru femeile asigurate pe cont propriu marchează un moment important în lupta pentru egalitate. Citește mai mult