Putin amenință Finlanda. Stalin a făcut aceeași greșeală, iar rezultatul a fost dezastruos Webpress, 12 mai 2022 ”Rusia se va vedea obligată să adopte măsuri de răspuns atât tehnico-militare, cât şi de altă natură pentru a contracara ameninţările care au apărut pentru securitatea sa naţională”, menţionează MAE rus într-un comunicat, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. „Obiectivul NATO este clar: continuarea extinderii sale către frontierele Rusiei, crearea unui nou flanc de ameninţare militară pentru ţara noastră”, consideră Moscova, care deplânge că nici promisiunile Rusiei asupra lipsei ”oricărei intenţii ostile”, nici îndelungata istorie de relaţii de bună vecinătate şi cooperare ”nu au convins Helsinki asupra avantajelor menţinerii politicii de nealiniere”. Ministerul de Externe rus mai susţine că, prin aderarea la NATO şi renunţarea la statutul de ţară nealiniată, Finlanda ar încălca Acordul de Pace de la Paris din 1947 şi Acordul ruso-finlandez din anul 1992. În perioada decembrie 1939 – martie 1940, armata finlandeză a ținut piept eroic Armatei roșii care voia să invadeze țara. Deși avea superioritate de 3 la 1, Stalin nu și-a atins scopul, chiar dacă a ocupat porțiuni din Finlanda. Pierderile uriașe suferite de Armata Roșie l-au făcut pe Hitler să atace URSS, convins că va învinge. Comunicate noi Stiri
Fost judecător: „Cu ochii închiși aș fi admis cererea lui Călin Georgescu. Am depus o cerere de intervenție” 9 ianuarie 2025 „Cererea noastră din intervenție e făcută în numele unei asociații, mica Europa, o să mai auziți de ea, care se subintitulează Asociația pentru Normalitate. Că, din păcate, aproape sau nimic nu mai e normal în țara asta, după cum vedem. Deși eu sunt jurist, judecător, nu e făcută strict juridic,… Citește mai mult
Copiii orfani de un singur părinte, lăsați de Ministerul Educației fără bursele sociale 30 august 2023 Prevederea a atras atenția oamenilor, iar pe platforma Declic a fost lansată o petiție online, semnată de mii de persoanei, care cere rectificarea acestei situații. Autorii petiției subliniază că „a fi orfan nu este o alegere” și cer modificarea articolului 10 litera b. „S-a publicat în vederea dezbaterii publice Metodologia… Citește mai mult
Horoscop 12 iunie 2023. Leii sunt pe val, se simt în stare să mute munții din loc, dar contextul nu îi prea ajută deloc în acest sens 13 iunie 202318 iunie 2023 Horoscop 12 iunie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 12 iunie 2023: A venit momentul să te ocupi de tine, de starea de sănătate,… Citește mai mult