Putin, întâlnire cu şefii serviciilor de securitate – Noaptea fețelor lungi la Kremlin Webpress, 27 iunie 2023 Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ar fi, de asemenea, prezent la reuniune. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, luni seară, că orice încercare de revolă sau şantaj va eşua în Rusia, după rebelebiunea Wagner. El s-a adresat luptătorilor Wagner, cărora le-a transmis că se pot înrola în armata oficială, se pot duce la familii sau în Belarus. „Le mulţumesc acelor soldaţi şi comandanţi ai Grupului Wagner care au luat singura decizie corectă – nu au mers la o vărsare de sânge fratricidă, s-au oprit la ultima linie”, a declarat Putin în discursul către naţiune. „Încă de la începutul evenimentelor, au fost luate măsuri la instrucțiunile mele directe pentru a evita o mare vărsare de sânge”, a declarat Vladimir Putin într-un discurs televizat. El a punctat că Occidentul și Ucraina au dorit „un astfel de rezultat fratricid”. Vladimir Putin i-a mulțumit lui Aleksander Lukaşenko pentru pacea cu Wagner. Preşedintele rus a mai spus că majoritatea covârşitoare” a mercenarilor Wagner sunt patrioţi ai Rusiei. „Întorcându-se înapoi au evitat o nouă vărsare de sânge”, a mai spus Putin. În discursul său, Putin a mai spus că toate deciziile necesare pentru a neutraliza ameninţarea au fost luate încă de la început. Revolta ar fi fost înăbuşită oricum, iar organizatorii şi-au dat seama că acţiunile lor au fost criminale, a adăugat el. Comunicate noi Stiri
Traian Băsescu: N-am crezut că Putin va invada Ucraina, asta arată cât este de PRIMITIV 25 februarie 2022 „Trebuie să recunosc că n-am crezut și n-am anticipat că Rusia va face ceea ce vedem că face acum. Am crezut că interesul lor e legat strict de extinderea zonei de influență din regiunile separatiste Donețk și Lugansk spre Mariopol și de acolo spre brațul Chilia al Dunării. M-am gândit… Citește mai mult
DOLIU în politica românească! O adevărată legendă a murit. A făcut istorie 25 februarie 2022 Florentin Cârpanu, fostul şef al Comtim în perioada comunistă şi primul prefect al judeţului Timiş după Revoluţie, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani. Florentin Cârpanu s-a născut la 29 ianuarie 1934 în oraşul Caransebeş. A urmat Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară Arad, obţinând diploma de… Citește mai mult
Stiri Rețineri în Clanul Duduianu: O Analiză Detaliată a Implicațiilor Traficului de Persoane și Proxenetismului 9 iunie 2026 Reținerile din clanul Duduianu evidențiază problemele grave ale traficului de persoane și proxenetismului în România. Analizăm implicațiile și contextul acestei acțiuni. Citește mai mult