Rafila, despre Planul de Combatere a Cancerului: Accesul la diagnostic, la tratament sau îngrijiri paliative este esenţial. Toate aceste lucruri trebuie coroborate Webpress, 19 ianuarie 202231 martie 2022 „Este puţin mai larg cred că acest plan de cancer, pentru că el se referă o dată la politicile preventive în general şi la cele focalizate pe cancer în special şi trăim într-un mediu foarte mult schimbat în momentul de faţă – poluarea, consumul de substanţe toxice, alimentaţia de proastă calitate, lipsă activităţii fizice, toate influenţează cancerul. Dacă vrem să facem politici preventive corecte, trebuie să abordăm toate aceste domenii. Accesul la diagnostic, accesul la tratament sau îngrijiri paliative este esenţial şi toate aceste lucruri trebuie coroborate. Avem experienţe care nu au fost printre cele mai fericite. Am dezvoltat programe de screening, dar în spatele programelor de screening nu am avut capacitatea de tratament al acestor pacienţi. Trebuie să încercăm să plecăm la drum abordând integrat toate aceste lucruri. (…) Este momentul unui nou început şi a unei noi abordări în ceea ce priveşte politica de sănătate şi într-adevăr pacientul trebuie să fie în centrul preocupărilor noastre şi să facem lucrul acesta cu responsabilitate şi cu empatie”, a afirmat Rafila, citat de Agerpres.Ministrul Sănătății a dat asigurări că în mandatul său va da prioritate problematicii cancerului: „Dacă vrem să avem succes într-un astfel de demers de sănătate publică, trebuie să participăm cu toţii, fie că discutăm despre decidenţii politici, cei din zona administraţiei, cei care sunt profesionişti în domeniul sănătăţii, dar şi operatorii spitalelor publice, private, industriei. Toţi trebuie să contribuim la acest demers. (…) Cât timp eu voi fi la ministerul Sănătăţii voi da prioritate acestei probleme, pentru că este o problemă de sănătate publică, afectează 100.000 de oameni anual în România, produce mii de decese şi vedeţi că această problemă la nivel mondial reprezintă una dintre preocupările pe care le au guvernele şi cei care administrează sisteme de sănătate din diverse ţări”.Rafila a semnalat însă faptul că nu există „descrierea traseului pacientului” şi nici reţele care să trateze pacienţii cu o anumită patologie.”Nu există descrierea traseului pacientului. Acum de curând l-am făcut şi pentru pacientul infectat cu noul coronavirus, nu există reţele, practic, care să trateze pacienţii cu o anumită patologie. Am fost în vizită la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, cel mai mare şi mai vechi spital de pediatrie din România şi am aflat că nu există o reţea, o corelaţie cu celelalte spitale din Bucureşti, nu din ţară, care tratează copii”, a conchis social-democratul. Administratie publica Comunicate noi Industrie / Tehnologie Stiri
Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru românii care vor să meargă în Macedonia de Nord. Grevă a angajaţilor din cadrul Administraţiei Vămilor 20 iunie 202322 iunie 2023 Astfel, potrivit unui comunicat al MAE, este preconizat că lucrătorii vamali vor înceta lucrul şi vor bloca toate punctele de control ale frontierei Macedoniei de Nord pentru o jumătate de oră. Dacă revendicările lor nu vor fi îndeplinite, lucrătorii vamali intenţionează să continue protestele, fiind de aşteptat să se producă… Citește mai mult
Stiri Decizia lui Donald Trump: Retragerea Venezuelei de pe Lista Țărilor Implicate în Traficul de Droguri și Implicațiile pentru Columbia 16 septembrie 2026 Retragerea Venezuelei de pe lista țărilor implicate în traficul de droguri de către SUA subliniază o schimbare semnificativă în politica externă americană, având implicații profunde pentru Columbia și stabilitatea regională. Citește mai mult
Stiri Cooperare strategică în apărare: Polonia și Spania investesc 5,4 miliarde de euro în avioane cisternă Airbus 27 august 2026 Polonia și Spania colaborează într-un acord strategic de 5,4 miliarde de euro pentru avioane Airbus, întărind astfel securitatea europeană. Citește mai mult