Rafila, mesaj de Ziua Națională: Implicarea României pentru gestionarea problemelor generate de război au întărit poziţia ţării noastre ca membru UE şi NATO Webpress, 1 decembrie 2022 „Sărbătorirea Zilei Naționale a României la 1 Decembrie este un moment de mândrie, dar și de reflecție la ceea ce facem pentru ca țara noastră să se dezvolte și să fie apreciată la nivel internațional.A fost un an dificil, cu numeroase provocări pentru sistemul sanitar, dar si în plan economic și social. Poziția și implicarea României pentru gestionarea problemelor generate de războiul din Ucraina au întărit poziția țării noastre ca membru al Uniunii Europene și al NATO, prin sprijinul acordat refugiaților și țării vecine. Aniversarea zilei naționale este și un prilej de decorare, de către Președintele Romaniei, a medicilor și altor colegi din sistemul sanitar care au muncit pentru ca pacienții români să poată fi îngrijiți cât mai bine. Le mulțumesc și îi respect pe toti cei care lucrează cu seriozitate și cu dedicație în sistemul sanitar pentru sănătatea comunităților și a cetățenilor! La mulți ani tuturor românilor și fie ca spiritul Marii Uniri să ne adune pentru realizarea proiectelor de dezvoltare și bunăstare a țării noastre!”, se arată în mesajul transmis de Rafila. Comunicate noi Stiri
Stiri Charles Spencer și Adevărul despre Lady Di: O Privire Detaliată Asupra Vieții Prințesei Diana la 30 de Ani de la Moarte 18 august 2026 Charles Spencer lansează o carte despre prințesa Diana, la aproape 30 de ani de la moartea sa, promițând dezvăluiri captivante și o nouă perspectivă asupra vieții acesteia. Citește mai mult
Olaf Scholz avertizează: „Putin poartă responsabilitatea crimelor de război din Ucraina” 19 aprilie 2022 „Invazia rusă a Ucrainei este o ruptură răsunătoare cu dreptul internaţional” şi mii de civili au murit în „crime de război pentru care preşedintele rus poartă responsabilitatea”, a estimat cancelarul în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin, la finalul unei videoconferinţe cu preşedintele american Joe Biden şi mai mulţi… Citește mai mult
Român bătut și lăsat fără bani, pe o plajă din Thassos: „M-au transformat într-un sac de box” 15 septembrie 2022 Concediu de coșmar pentru un român care a ales ca destinație Insula Thassos, din Grecia. Bărbatul a povestit cum trei oameni care vorbeau greacă s-au apropiat de el brusc și au început să îl bată cu bestialitate. Nici soția lui nu a scăpat teafără iar unul dintre agresori i-a smuls… Citește mai mult