Rafila: „Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi de cazuri de gripă”. Ce spune despre riscul unei EPIDEMII Webpress, 3 ianuarie 2023 “Ne aflăm într-un context în care numărul de viroze creşte rapid, iar proporţia de cazuri de gripă care sunt diagnosticate depăşeşte 10%. Ne aflăm în a treia săptămână de creştere rapidă a numărului de viroze respiratorii şi implicit de cazuri de gripă, iar procedura care este stabilită de Centrul European al Corpului de Control al Bolilor este ca în această situaţie, după o creştere de trei săptămâni consecutive să putem să discutăm despre o epidemie de gripă, iar la o epidemie de gripă, în mod evident, când se manifestă, două, trei săptămâni, valul acesta epidemic, limitarea accesului în spital şi utilizarea de echipament de protecţie pentru personalul medical, mă refer în primul rând la mască şi mănuşi, de asemenea, igiena riguroasă a mâinilor, atât pentru personal, cât şi pentru vizitatori şi pentru pacienţi, pentru reducerea transmiterii trebuie să intre în funcţiune. Noi am avut doi ani consecutiv fără viroze, fără gripă, pentru că circulaţia virusurilor a fost mult redusă de măsurile luate faţă de pandemia COVID. Acum ne aflăm în situaţia unei recrudescenţe a numărului de cazuri, iar instituirea măsurilor pentru o manifestare epidemică a gripei, care anul acesta este decalată faţă de sezoanele care erau cu 4-5-6 ani, cam cu 3-4 săptămâni, adică a apărut cu 3-4 săptămâni mai repede, circulaţia a fost mai rapidă”, a afirmat, marți, Rafila, la un post TV, întrebat fiind despre eventuala suspendare a programului de vizite în spitale în contextul cazurilor numeroase de viroze şi de gripă. Cât privește o eventuală epidemie de gripă în România, Rafila a spus: “O să ştim la sfârşitul acestei săptămâni sau cel mai probabil luni, după ce o să putem să analizăm toate datele care vin din ţară. Noi avem un sistem de supraveghere a gripei la nivel naţional. El practic adună toate cazurile de viroze respiratorii, dar individualizează cazurile de gripă, fie din punct de vedere clinic sau diagnosticate. Dacă procentul celor care sunt confirmate de laborator depăşeşte 10%, procentul din testele care se fac, pe de o parte şi, pe de altă parte, există o creştere săptămânală de 20%, săptămâni consecutive, atunci putem să discutăm de o epidemie de gripă”. Comunicate noi Stiri
Stiri Inundații devastatoare în Prahova: Impactul ploilor torențiale asupra comunităților locale 22 iulie 2026 Inundațiile recente din Prahova au evidențiat impactul devastator al vremii extreme asupra comunităților locale, punând în evidență necesitatea unor măsuri de prevenire eficiente. Citește mai mult
Un client mai „special”. Cu cine s-a dus o femeie la bancă pentru a obține un credit VIDEO 18 aprilie 2024 Erika Vieira Nunes a intrat cu cadavrul pus într-un scaun cu rotile în banca dintr-o suburbie a oraşului Rio, marţi, şi i-a spus casierului că bărbatul dorea un împrumut de 17.000 de reali (3.250 de dolari), arată înregistrările video ale camerelor de supraveghere. Ea a ţinut un stilou şi i-a… Citește mai mult
Horoscop 29 iulie 2023. Săgetătorii sunt în elementul lor și pot deveni foarte ușor un exemplu pentru cei din jur, fără să-și propună 28 iulie 2023 Horoscop 29 iulie 2023. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 29 iulie 2023: Din fericire, astăzi apare un element nou, care te poate îndemna să… Citește mai mult