Rareș Bogdan: Mi-a plăcut discursul lui Eduard Hellvig. Nu știu dacă are planuri politice, e bun acolo, la SRI Webpress, 15 octombrie 202220 octombrie 2022 „Mi-a plăcut discursul lui Eduard Hellvig, m-am bucurat că un înalt oficial al statului român, care conduce o instituție-cheie a statului român, a făcut referiri la valori ce țin de conservatorism, de familie, de creștinism, nu s-a sfiit să vorbească de patriotism. Mă bucur că după ceea ce eu spun de vreo 4-5 ani și sunt acuzat ba că țin steagul în spate, ba sunt prea patriot, oameni mult mai importanți ca mine vin și fac prezentarea acestei abordări. Este o chestiune interesantă și mi-a plăcut, m-am bucurat,” a declarat Rareș Bogdan, în direct la Realitatea Plus. Europarlamentarul liberal a evitat însă un comentariu legat de o posibilă conotație politică a discursului șefului SRI. „Nu știu dacă acest discurs denotă ambiții politice, Eduard Hellvig conduce o instituție foarte importantă din România și nu am vorbit cu dânsul ca să știu ce vrea să facă mâine sau poimâine, cred că este foarte bun acolo (la șefia SRI – N.R.) unde este și atât timp cât vrea să rămână acolo trebuie păstrat, după aceea este opțiunea dânsului ce va face,” a afirmat europarlamentarul Rareș Bogdan, în exclusivitate la Realitatea Plus, în emisiunea „Controversat”. Comunicate noi Politica Stiri Rareș Bogdan
„Testamentul” cutremurător al actorului Matthew Perry: „Când voi muri, știu că oamenii vor vorbi despre Friends, Friends, Friends, dar…” 30 octombrie 2023 După moartea actorului Matthew Perry, un fragment din memoriile actorului s-a viralizat pe internet. Actorul a mărturisit cum își dorește să fie ținut minte de publicul larg: „Am avut o mulțime de suișuri și coborâșuri în viața mea. Încă lucrez la asta personal, dar cel mai bun lucru la mine… Citește mai mult
Semnal de ALARMĂ! Un copil din România este abuzat sexual la fiecare 6 ore. În fața Palatului Parlamentului a avut loc un protest de conștientizare 6 decembrie 2021 Un copil este abuzat sexual la fiecare şase ore. Statuia reprezintă un strigăt de ajutor al copiilor abuzaţi. Astăzi, de Moş Nicolae, când toţi copiii ar trebui să fie fericiţi şi protejaţi, din păcate nu se întâmpla asta, pentru că sunt sute de copii abuzaţi, iar din păcate, judecătorii, procurorii… Citește mai mult
Stiri Strategii esențiale pentru un viitor economic prosper: propunerile marilor companii străine din România 17 septembrie 2026 Marile companii străine din România propun un set de priorități pentru viitorul program de guvernare, vizând consolidarea competitivității economice și atragerea de investiții. Citește mai mult