Rareș Bogdan, răspuns pentru acuzațiile lui Mihai Tudose că PNL ar fi lăsat PSD singur în fața protestatarilor: Probabil dânsul era la bufet Webpress, 20 ianuarie 2024 ”În timp ce europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Daniel Buda lucrau zilele trecute pentru a aduce mai mulţi bani europeni fermierilor români, domnul Tudose era probabil la bufet”, a declarat, sâmbătă, Rareş Bogdan. Acesta aprecizat că PNL nu a făcut din dialogul cu fermierii, transportatorii sau medicii de familie o temă politică, ci s-a implicat punctual cu soluţii: ”recent, liberalii au cerut Comisiei Europene creşterea bugetului rezervei de criză a Politicii Agricole Comune (PAC); excluderea temporară a ajutoarelor de stat acordate sectorului agricol din calculul deficitului bugetar; crearea unui mecanism la nivelul UE pentru achiziţionarea cerealelor din Ucraina şi distribuirea acestora în ţările cu risc de foamete”. ”În timp ce ministrul liberal Mircea Fechet iniţia proiectul pentru a oferi agricultorilor sprijin pentru achiziţionarea de utilaje, domnul Tudose făcea analize în media. Dar astfel de practici par a fi o obişnuinţă la Mihai Tudose, celebru pentru unul dintre cele mai ruşinoase gesturi pentru ţara noastră, atunci când l-a lăsat de izbelişte pe premierul Japoniei într-o vizită istorică pentru România”, a mai afirmat Rareş Bogdan. Potrivit acestuia, ”Mihai Tudose a şi minţit prin omisiune, pentru că ştia ca Nicolae Ciucă a fost alături de Marcel Ciolacu la întâlnire cu protestatarii”. ”Şi da, Nicolae Ciucă în calitate de premier, a reuşit să repare şi să ridice relaţiile intre România şi Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic. Domnul Tudose unde era? Probabil se uita la televizor, absent”, a mai afirmat prim-vicepreşedintele liberal. Mihai Tudose a acuzat PNL că a lăsat PSD singur în faţa protestelor transportatorilor şi fermierilor, deşi la greva profesorilor, Ciolacu ”a fost 24/24, alături de Ciucă şi şi-a luat şi el înjurăturile egal cu premierul.” ”Aţi văzut vreun reprezentant al PNL-ului acum în faţă? Avem şi noi o amărăciune pe chestia asta,” a declarat europarlamentarul PSD la o televiziune de știri. Comunicate noi Stiri Mihai TudoseRareș Bogdan
Stiri Germania Alerta: Ambițiile Expansive ale Rusiei și Implicațiile pentru Europa 6 octombrie 2026 Germania avertizează că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina, vizând și alte state est-europene. Analizăm implicațiile acestei situații pentru securitatea europeană. Citește mai mult
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare 3 octombrie 2024 Horoscop 4 octombrie 2024. Citește horoscopul de azi pentru zodia ta. Pe libertatea găsești Horoscop zilnic cu previziuni în dragoste, bani sau sănătate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de azi. Horoscop Berbec – 4 octombrie 2024: Ai șansa de a repara ceea ce mai poate fi reparat în… Citește mai mult
Taximetriștii, în război cu primăria lui Nicușor Dan: acuză un val de umilințe din partea edilului Capitalei 5 martie 2025 Mii de taximetriști din București sunt într-o situație extrem de complicată, după ce le-au expirat autorizațiile, iar primarul Nicușor Dan întârzie mult prelungirea actelor. Deși Primăria Capitalei trebuie să emită o nouă autorizație în 30 de zile, pentru mulți taximetriști durează luni de zile până când municipalitatea le eliberează noile… Citește mai mult