Război Gaza. Încă un român ostatic a MURIT în conflictul din Fâșia Gaza. Reacția MAE Webpress, 2 decembrie 2023 Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă sâmbătă dimineaţă MAE. „Transmit condoleanțe familiei îndoliate. În prezent mai sunt 3 persoane cu cetășenie dublă, română și israeliană, care sunt ținuți prizonieri acolo, iar Ministerul Român de Externe solicită eliberare a lor imediată. Este vorba despre ostatici și nu vrem să facem publice starea lor actuală, ca să nu-i punem în pericol. După cum ați văzut, au existat două persoane eliberate în urmă cu două zile. Suntem în dialog cu partenerii internaționali. Au fost mai multe runde de negocieri, sperăm să-i eliberăm cât mai curând. Din păcate nu am informații despre o posibilă eliberare a lor imediată, dar speră să fie eliberați toți cât mai curând posibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Radu Filip, pentru Realitatea PLUS. Reacția oficială a MAE „Precizări de presă cu privire la decesul unui ostatic cu dublă cetățenie, israeliană și română, în Fâșia Gaza În continuarea precizărilor transmise de către Ministerul Afacerilor Externe în contextul situației de securitate din Statul Israel și Fâșia Gaza, precizăm că autoritățile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, ostatic în Fâșia Gaza. Ministerul afacerilor externe transmite condoleanțe familiei îndoliate. În prezent, trei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, se mai află ostatice în Fâșia Gaza, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza. Ambasada României la Tel Aviv menține contactul cu autoritățile israeliene”, se arată în comunicatul de la Ministerul de Externe. Comunicate noi Stiri
Raportul care răstoarnă speculațiile privind „Sindromul Havana” din SUA. Rusia ar putea fi implicată VIDEO 28 decembrie 2024 Oficialii au afirmat că mai multe persoane nu au primit îngrijirea necesară. Raportul comisiei, care s-a desfășurat pe parcursul unui an, s-a bazat în mare parte pe sute de ore de mărturii ale oficialilor CIA, ale altor oficiali americani, ale personalului medical şi ale persoanelor care au raportat simptome. „Mi-a… Citește mai mult
Primele declarații ale taximetristului care l-a scos din țară pe Cătălin Cherecheș: „Avea o gentuță gen borsetă” 25 noiembrie 2023 Taximetristul care l-a ajutat pe Cătălin Cherecheș să fugă din țară a făcut primele declarații pentru presă: „M-a chemat, sus, în primărie. Acolo au avut loc niște chestii, pe care le-am povestit la poliție. M-a trimis la o locație ca să aștept. Am crezut c-aștept pe cineva. A venit în… Citește mai mult
Stiri Criza vânzării Şantierului Naval Damen Mangalia: Oportunități ratate și provocări viitoare 1 octombrie 2026 Cea de-a patra licitaţie pentru vânzarea Şantierului Naval Damen Mangalia s-a încheiat fără ofertanți, iar prețul scade la 75%, ridicând întrebări despre viitorul său. Citește mai mult