Război în Ucraina, ziua 1038. Putin spune că Slovacia a propus să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina – LIVE TEXT Webpress, 27 decembrie 2024 Premierul slovac Robert Fico „a spus că, dacă vor exista negocieri, vor fi bucuroşi ca ţara sa să fie o platformă” pentru acestea, a declarat Putin într-o conferinţă de presă, o soluţie pe care o consideră „acceptabilă”. „Nu suntem împotrivă”, a spus el, lăudând „poziţia neutră” a Slovaciei. Robert Fico, unul dintre puţinii lideri europeni care a rămas apropiat de Kremlin, s-a întâlnit cu preşedintele rus la Moscova pe 22 decembrie. Această vizită a unui lider european la Moscova, care este foarte rară, este împotriva politicii de izolare a lui Vladimir Putin aplicată de Occident, care încearcă să formeze un front unit în sprijinul său pentru Kiev. Fico, aflat din nou din toamna lui 2023 la conducerea guvernului Slovaciei, ţară membră a UE şi NATO, a decis să oprească orice ajutor militar pentru Ucraina şi pledează pentru negocieri de pace. De asemenea, el acuză Kievul că pune în pericol aprovizionarea ţării sale cu gaze ruseşti, de care este foarte dependentă. Ipoteza negocierilor de pace pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, declanşat de asaltul rusesc din februarie 2022, este din ce în ce mai discutată, cu mai puţin de o lună înainte de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Republicanul, care a fost deja preşedinte din 2017 până în 2021, a promis în mod repetat că va restabili pacea în Ucraina „în 24 de ore” şi a cerut o „încetare imediată a focului”, precum şi negocieri. Dar neclaritatea din jurul planului său provoacă îngrijorare în Ucraina. Aflat în dificultate pe front şi foarte dependent de ajutorul occidental, Kievul se teme să nu fie forţat să încheie un acord nefavorabil. Vladimir Putin a dat asigurări că ţara sa îşi va atinge „toate obiectivele în Ucraina”. „Aceasta este sarcina numărul unu”, a spus el. Preşedintele rus a avertizat că ţara sa este gata să folosească din nou racheta Oreşnik de ultimă generaţie. „Dacă este necesar, şi constatăm că se cere utilizarea armelor mai puternice cu rază medie de acţiune, desigur, le vom folosi. Dar nu suntem presaţi”, a spus el. Armata rusă a utilizat această rachetă pentru prima dată pe 21 noiembrie împotriva unui oraş ucrainean, Putin prezentând atacul ca un răspuns la recentele lovituri ucrainene de pe teritoriul rusesc în care au fost folosite rachete americane şi britanice, ameninţând în acelaşi timp că va lovi direct ţările care înarmează Kievul. El a ameninţat în mod repetat că va lovi „centrele de luare a deciziilor” din Kiev. Comunicate noi Stiri
Stiri Strategii esențiale pentru un viitor economic prosper: propunerile marilor companii străine din România 17 septembrie 2026 Marile companii străine din România propun un set de priorități pentru viitorul program de guvernare, vizând consolidarea competitivității economice și atragerea de investiții. Citește mai mult
Fostul antrenor al Simonei Halep se va retrage la finalul acestui sezon 17 ianuarie 2025 Cahill, în vârstă de 59 de ani, se va retrage după acest an, a precizat Sinner. Cahill s-a alăturat echipei de antrenori a lui Sinner în 2022, iar jucătorul italian a câştigat de atunci două turnee de Grand Slam, inclusiv Australian Open 2024, şi a urcat pe locul 1 în… Citește mai mult
Nissan are o primă lună de creștere, dar rămâne în declin pe întreg anul fiscal, atât la vânzări, cât și în producție 1 aprilie 2023 Constructorul japonez Nissan a anunțat o creștere ușoară a vânzărilor la nivel global, pe fondul încheierii crizei de semiconductori. Pe întreg anul fiscal, cifrele Nissan sunt însă mai mici decât cele din anul anterior. Nissan a vândut în luna februarie a acestui an 265.101 automobile la nivel global, înregistrând pentru… Citește mai mult