Război în Ucraina – Ziua 623 – Zelenski anunță că Ucraina va intra în Uniunea Europeană: Vom obține asta prin transformarea țării noastre Webpress, 8 noiembrie 2023 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se arată încrezător că Ucraina va fi în Uniunea Europeană, arătând că acest rezultat va fi obţinut printr-o transformare internă a ţării, una în interesul poporului. ”Pentru Ucraina, UE înseamnă securitate economică şi stabilitate socială şi pentru UE Ucraina înseamnă o întărire a întregii comunităţi”, afirmă el. Zelenski a afirmat, în mesajul transmis marţi seară, că în această zi a avut mai multe şedinţe, inclusiv cu serviciile de informaţii, fiind discutate subiecte sensibile legate de protecţia oamenilor, fără a oferi detalii. El a adăugat că sunt pregătite evenimente în luna noiembrie, când este atât aniversarea începutul Revoluţiei Demnităţii, cât şi comemorarea Holodomor-ului. Preşedintele Ucrainei a subliniat că o atenţie specială este acordată, zilnic, relaţiilor cu Uniunea Europeană. ”Mâine este o zi importantă. Aşteptăm concluziile istorice ale UE – un raport asupra implementării de către Ucraina a recomandărilor Comisiei Europene. Pregătim deja paşii care urmează după acest raport. Munca legislativă, întărirea instituţiilor statului. Ucraina a progresat mult în reconcilierea cu Uniunea Europeană şi ţara noastră este pe deplin conştientă că a deveni membră a Uniunii Europene este o decizie politică a tuturor ţărilor care se află deja în comunitate şi care vor să vadă un nou stat în Uniunea Europeană, dar înseamnă şi munca acelui stat”, a declarat el. Zelenski a explicat că se lucrează la a aduce standardele şi procedurile UE mai aproape de Ucraina şi a le adopta. ”Ucraina va fi în Uniunea Europeană. Şi vom obţine asta, în special, prin transformarea ţării noastre – o transformare internă care este cu siguranţă în interesul poporului nostru. Pentru Ucraina, UE înseamnă securitate economică şi stabilitate socială şi pentru UE Ucraina înseamnă o întărire a întregii comunităţi. Este foarte important ca deputaţii din Verkhovna Rada a Ucrainei să continue să sprijine iniţiativele legislative necesare pentru integrarea noastră europeană”, a subliniat el. Pe de altă parte, Zelenski a menţionat că a fost informat că sistemele suplimentare pentru apărare anti-aeriană NASAMS au fost desfăşurate, iar scutul pentru cerul Ucrainei va fi întărit şi mai mult. El a enumerat mai multe unităţi de luptă care au avut rezultate notabile. ”Ucraina va învinge şi va fi liberă. Şi va fi egală între egali în casa noastră comună europeană”, a conchis el. Comunicate noi Stiri
Stiri Succesiunea în regimul Kim: Viitorul Coreei de Nord și posibila ereditate a lui Kim Ju Ae 10 septembrie 2026 Informațiile recente despre familia Kim deschid noi perspective asupra succesiunii în Coreea de Nord, cu Kim Ju Ae ca posibilă moștenitoare. Acest articol analizează implicațiile și contextul acestor speculații. Citește mai mult
Femeile din zodiac care nu au defecte – soțiile perfecte. Horoscopul armoniei 20 februarie 202318 iunie 2023 Despre cele 3 zodii fără defecte nu putem spune că sunt femei perfecte, ci că se apropie de perfecțiune în relația de cuplu. Modul în care se comportă cu persoana iubită este unul exemplar, dar acest lucru îi sperie pe bărbați. Deși sunt niște femei cu multe calități, au parte… Citește mai mult
Cutremur de 4,1 grade, vineri dimineața, în România 16 decembrie 2022 Un seism de 4,1 grade s-a produs, vineri, la ora 1:47, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs la o adâncime de 88 km, în apropierea următoarelor oraşe: 83km E de Brasov, 94km S de Bacau, 101km NE de Ploiesti, 112km V de Galati, 115km NV… Citește mai mult