Război Ucraina. Washingtonul ar putea furniza Kievului rachete Patriot Webpress, 29 noiembrie 2022 Apărarea antiaeriană a Ucrainei continuă să fie ”prioritatea majoră” pentru Washington şi restul comunităţii internaţionale, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder.Totuşi, ”în acest moment nu avem planuri să oferim Ucrainei baterii Patriot”, a adăugat el, explicând faptul că aceste sisteme necesită o întreţinere complexă, precum şi un antrenament anume pentru utilizarea lor, astfel că chiar dacă ele ar fi trimise Ucrainei această ţară nu le va putea folosi imediat.Mai devreme în aceeaşi zi, la reuniunea miniştrilor de externe din statele NATO care se desfăşoară la Bucureşti, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a insistat asupra cererii Kievului de a primi rachete antiaeriene, printre care a menţionat şi sistemele Patriot, pentru ca ţara sa să se poată apăra în faţa atacurilor ruseşti care-i distrug infrastructura energetică.În acest timp, la Moscova, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a scris pe Telegram că, ”dacă aşa cum a sugerat (secretarul general al NATO, Jens) Stoltenberg, NATO le va furniza fanaticilor ucraineni sisteme Patriot împreună cu personalul NATO, acestea vor deveni imediat o ţintă legitimă pentru forţele noastre armate”.Această postare a fostului preşedinte rus, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, vine după o alta de asemenea cu referire la NATO, în prima zi a reuniunii ministeriale de la Bucureşti. ”Lumea civilizată nu are nevoie de această organizaţie. Ea trebuie să se pocăiască în faţa umanităţii şi să fie dizolvată ca entitate criminală”, a scris Medvedev, potrivit Reuters. Comunicate noi Stiri
Guvernul le plătește dascălilor restanțe salariale din perioada 2017-2021. Pentru început , 5% 14 aprilie 2022 Potrivit Executivului, diferențele de drepturi salariale vor fi acordate tuturor categoriilor de personal didactic și vor fi actualizate cu indicele de inflație. Sumele se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, și se vor plăti eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în… Citește mai mult
Stiri Accident rutier grav la Timișoara: Impactul între un camion și autobuzul cu 40 de pasageri și implicațiile sale 26 august 2026 Un accident rutier grav între un camion și un autobuz la Timișoara a dus la rănirea a trei persoane, ridicând întrebări despre siguranța rutieră în oraș. Citește mai mult
Stiri Incidentul cu drona din Galați: Un apel pentru întărirea securității naționale în fața amenințărilor externe 29 mai 2026 Incidentul cu drona din Galați a stârnit un apel urgent pentru întărirea securității naționale, subliniind interdependența dintre România și Ucraina în fața amenințărilor externe. Citește mai mult