Reacția liderului UDMR, după datele de la Recensământ – Kelemen Hunor: „Populaţia maghiară din România depăşeşte net cifra de un milion” Webpress, 31 decembrie 2022 Potrivit preşedintelui UDMR, Hunor Kelemen, populaţia maghiară din România depăşeşte net cifra de un milion, în condiţiile în care aproape 2,5 milioane de cetăţeni nu şi-au declarat naţionalitatea la recensământul din România, iar printre aceştia proporţia maghiarilor este sunt cu siguranţă la fel ca în cazul celor care şi-au declarat naţionalitatea, deci nu se poate vorbi de o scădere de 250.000 de suflete. Politicianul a dat o declaraţie vineri portalului de ştiri transilvănean Maszol.ro, despre rezultatele recensământului din România, ale cărui date preliminare au fost publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. Conform rezultatelor, 1 002 200 de persoane s-au declarat maghiari, ceea ce înseamnă că minoritatea maghiară reprezintă 6% din populaţia care a răspuns la această întrebare. La ultimul recensământ din 2011, 1 227 623 de persoane s-au declarat maghiari. Liderul UDMR Kelemen Hunor susține: „Suntem peste un milion de oameni și nu se pune problema unei scăderi de 250.000 de persoane, pentru că sunt aproape 2,5 milioane de cetățeni care nu și-au declarat naționalitatea, iar printre ei sunt cu siguranță tot atâția maghiari câți sunt cei care și-au declarat naționalitatea, deci în acest sens se aplică și aici legea numerelor mari. Cred că am depășit cu mult milionul”. Potrivit preşedintelui UDMR, “nu există motive de sărbătoare, dar nici de panică”. El a subliniat că “această comunitate vrea să trăiască în Transilvania, îşi vede viitorul aici, este o comunitate puternică şi este capabilă să se menţină. Trebuie să i se ofere condiţiile necesare pentru a se menţine, inclusiv cadrul instituţional pentru păstrarea identităţii”, a spus el. „Nu cred că, pe baza datelor preliminare, ar trebui să fim pesimişti şi nici că am avea motive pentru a sărbători, cred că ar trebui să privim situaţia noastră în mod realist şi să construim pe această bază un viitor pentru cei peste un milion de oameni care trăiesc în Transilvania”, a declarat preşedintele UDMR. El a subliniat că merită să examinăm şi piramida vârstelor populaţiei, pentru că este clar că întreaga populaţie îmbătrâneşte, iar acest lucru este evident valabil şi pentru comunitatea maghiară din România. Comunicate noi Stiri Kelemen Hunor
Simion, după raportul Comisiei de la Veneția pe alegeri: Trebuie să revenim la normal! Nu are nimeni nimic cu voi cât timp nu persistați în abuzuri 18 martie 2025 „Raportul Comisiei de la Veneția ne dă dreptate și mulțumesc celor care ați fost constant alături de noi și nu v-ați clintit. Ce au făcut ei în 2024 cu alegerile nu e democratic. Au călcat în picioare conceptul de alegeri libere, echidistante, folosind toate instrumentele posibile. Trebuie să revenim la… Citește mai mult
Politica Pierderile Rusiei în Războiul din Ucraina: O Analiză Detaliată a Impactului și Implicațiilor 28 mai 202628 mai 2026 Serviciile britanice dezvăluie pierderi alarmante ale Rusiei în războiul din Ucraina, atingând aproape 500.000 de soldați uciși. Această analiză detaliată explorează implicațiile acestor date. Citește mai mult
Prognoza meteo de 1 martie. Cum va fi vremea în prima zi de primăvară 28 februarie 2022 Marţi, 1 martie, în prima zi de primăvară, în ţară, vremea va fi rece în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele din jumătatea de est. Cerul va fi mai mult noros. Temporar vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în Moldova, local la munte, în Transilvania şi pe arii… Citește mai mult