”Reglare de conturi” în Caransebeș: 3 eleve s-au luat la bătaie – Scene șocante Webpress, 21 ianuarie 2022 ”Reglarea de conturi” s-a făcut în pauza dintre orele de curs, într-o parcare din apropierea liceului la care cele trei fete învață. „Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că, ieri, în jurul orei 10.00, în pauza dintre orele de curs, cele 3 minore de 15 și 16 ani, eleve ale unui liceu din Caransebeș, s-au deplasat împreună în afara unității de învățământ. În parcarea de pe strada Ștefan Herce, pe fondul unor discuții în contradictoriu, una dintre tinere, de 15 ani, a fost agresată fizic de celelalte două, fiind lovită cu palmele peste față. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de poliție Caraș-Severin, Alina Boeru. Cazul a fost raportat la conducerea unității de învățământ, dar și la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, situația fiind monitorizată în continuare de către polițiști. Comunicate noi Stiri
Semnul de pe unghii care îți arată că trebuie să mergi de urgență la medic 30 august 2023 Termenul medical pentru petele albe de pe unghii este leuconichia. De cele mai multe ori, nu reprezintă nimic grav și apar în urma unor traumatisme minore ce au loc în timpul creșterii unghiei. Atunci când este cauzată, însă, de boli cronice, nu dezvăluie lipsa de calciu, de zinc sau de… Citește mai mult
Stiri Italia prelungește controalele la frontieră cu Spania: O analiză a crizei migranților din Ceuta 30 septembrie 2026 Italia a decis să prelungească controalele la frontieră cu Spania, invocând situația de criză din Ceuta. Această măsură reflectă provocările continue ale migrației în Europa. Citește mai mult
Stiri Întâlnirea Crucială dintre Eugen Tomac și Nicușor Dan: O Analiză a Contextului Politic și Implicațiilor Viitoare 10 iunie 2026 Întâlnirea dintre Eugen Tomac și Nicușor Dan are implicații profunde pentru viitorul politic al României, având loc într-un context de instabilitate și provocări economice. Citește mai mult