Rețea de gaze vs rețea electrică în mediul rural – Avertismentul fostului ministru Răzvan Nicolescu Webpress, 18 octombrie 2022 Investiţiile în dezvoltarea reţelei de gaze în mediul rural ar fi o mare greşeală strategică a României, pentru că ar adânci dependenţa de importuri, iar oamenii nu-şi pot permite schimbarea tuturor echipamentelor din casă, a declarat, marţi, Răzvan Nicolescu, membru în board-ul Instituţiei Europene responsabile de Inovare şi Tehnologie (EIT) şi fost ministru al Energiei.”Noi să investim acum sute de milioane în reţele de gaze în loc să investim în reţele de energie electrică este, din punctul meu de vedere, cea mai mare greşeală strategică sau una dintre cele mai mari greşeli strategice pe care o poate face România, mai ales în acest moment, în contextul cu Rusia şi când regiunea noastră depinde foarte mult de gaz natural. Suntem mult prea săraci să facem două tranziţii energetice, să ne permitem două tranziţii energetice. Cea mai mare greşeală pe care o putem face acum este să investim sute de milioane de euro într-o tranziţie în mediul rural care va genera peste câţiva ani o altă tranziţie. Nu este niciun dubiu, gazul este un combustibil poluant”, a spus Răzvan Nicolescu, în cadrul unei dezbateri organizate de Expert Forum şi Greenpeace, relatează Agerpres. El a precizat că până şi conductele sunt importate în cea mai mare parte din Rusia, unele provin din Turcia, iar sudorii sunt majoritatea din Vietnam.”Deci nu este niciun efect economic, nu este ca şi când ai face investiţii şi generezi un return, taxe sau un impact pentru buget. În plus, investiţiile nu se termină la poarta omului. Oamenii trebuie să-şi schimbe, aragazul, sistemul de încălzire, boilerul de apă, iar investiţiile astea trebuie asumate de localităţile respective, care nu au aceşti bani. De aceea spun că nu suntem atât de bogaţi în mediul rural încât să facem două tranziţii. Încurajarea consumului de gaz în sectorul rezidenţial în centrale individuale este o mare, mare greşeală strategică pe care o putem facem”, a subliniat Nicolescu.Pe de altă parte, starea reţelelor electrice în România este extrem de proastă, ceea ce generează blocaje în dezvoltarea sectorului energiei regenerabile.”Cred că şansa României în anii următori este să schimbe această paradigmă în care statul asigură securitatea energetică şi să se treacă la o paradigmă de a descentraliza, de a da oamenilor posibilitatea să-şi ia soarta în propriile mâini, persoane fizice sau juridice. Adică să-şi instaleze panouri fotovoltaice, puncte de generare proprii, poate şi baterii. Aici este un mare potenţial şi îi încurajez pe toţi să-şi ia soarta în propriile mâini”, a completat Răzvan Nicolescu. Comunicate noi Stiri
Profiler SRI: ce trădează mișcările lui Putin: Porniri sociopate, se hrănește cu FRICA. Va răspunde mereu la forță 6 martie 2022 Paul Herinean, fost profiler SRI, a analizat câteva fotografii emblematice care-l au în prim plan pe liderul rus Vladimir Putin: „La momentul acela, era doar un tanar. Ce observam aici este nesiguranta. Este indarjit, ambitios, frustrat, dar nesigur. Am regasit ca este un copil abandonat de familie, crescut de mama… Citește mai mult
Stiri Închiderea Consulatului General al României din Sankt Petersburg: O analiză a tensiunilor diplomatice româno-ruse 25 iulie 2026 Închiderea Consulatului General al României din Sankt Petersburg reflectă tensiuni diplomatice între România și Rusia. Analizăm implicațiile și perspectivele acestei decizii. Citește mai mult
Stiri Eugen Tomac și Prioritățile Guvernului: O Analiză a Programului Bazat pe PNRR 10 iunie 2026 Eugen Tomac își propune un program de guvernare bazat pe PNRR, cu priorități în digitalizare și reformă administrativă, apelând la dialog politic. Citește mai mult