„Riposta alimentară”. Celebrul tablou Mona Lisa, împroșcat cu supăde dovleac VIDEO Webpress, 28 ianuarie 2024 Acţiunea de duminică dimineaţă a fost revendicată printr-un comunicat de presă trimis către AFP de un colectiv denumit „Riposta alimentară”, care se prezintă ca „o campanie de rezistenţă civilă franceză ce urmăreşte să impulsioneze o schimbare radicală a societăţii pe plan climatic şi social”. Administratorii Muzeului Luvru au activat o celulă de criză: sala în care se află „Mona Lisa” a fost imediat evacuată şi este în curs de curăţare. Stropirea cu supă a tabloului „Mona Lisa” a fost prezentată în acelaşi comunicat ca fiind „semnalul de start al unei campanii de rezistenţă civilă, care face o cerere clară şi profitabilă pentru noi toţi: securitatea socială a alimentaţiei durabile”. Riposta alimentară „Mona Lisa”, cea mai faimoasă pictură din lume, expusă în spatele unui geam blindat începând din anul 2005, a fost de mai multe ori victima unor acte de vandalism. În mai 2022, de exemplu, celebrul tablou a fost ţinta unei tarte cu cremă. De mai multe luni, o serie de acţiuni ale activiştilor pentru climă au vizat opere de artă expuse în diverse muzee din lumea întreagă. În octombrie 2022, două tinere femei care purtau tricouri cu mesajul „Just Stop Oil” au stropit cu supă de roşii o capodoperă a pictorului Van Gogh din seria „Floarea soarelui”, expusă la National Gallery din Londra, înainte de a se lipi de perete cu ajutorul unei substanţe adezive şi de a striga: „Ce valorează mai mult, arta sau viaţa?”. Acea pictură era, la rândul ei, protejată printr-un geam de sticlă. Comunicate noi Stiri
Fost şef al Serviciului de Înmatriculări Bihor, sub control judiciar după ce a fost inculpat de DNA pentru luare de mită 13 martie 2025 Din informațiile existente, se pare că p poliţiştii preluau cu prioritate dosarele aduse de samsari de maşini second-hand şi reprezentanţi ai unor birouri de copiat acte, ignorând programările online, în schimbul unor sume de bani variind între 40 şi 60 lei pentru fiecare dosar, relatează Bihoreanul. Poliţiştii suspectaţi au început… Citește mai mult
Stiri Prioritățile Ministerului Muncii sub conducerea lui Florin Manole: O analiză detaliată 21 octombrie 2026 Florin Manole, noul ministru al Muncii, a anunțat prioritățile sale: rectificarea bugetară, pensiile și salariul minim, esențiale pentru România. Citește mai mult
Stiri Amenda Record de 4,1 Miliarde de Euro Aplicată Google: O Analiză a Impactului și Implicațiilor pentru Piața Tehnologică Europeană 2 iulie 2026 Curtea Europeană de Justiție a confirmat amenda record de 4,1 miliarde de euro aplicată Google, evidențiind provocările reglementărilor antitrust în sectorul tehnologic. Citește mai mult