RISC mare de avalanșă la munte până luni seară – Avertismentul meteorologilor – HARTA zonelor periculoase Webpress, 26 februarie 2023 Administraţia Naţională de Meteorologie anunță, în buletinul nivometeorologic, risc mare de avalanșă, până luni seară, la ora 20:00, la altitudini de peste 1800 de metri în Munţii Rodnei. Riscul este cotat cu patru din cinci de producere a unor avalanşe la altitudini de peste 1800 de metri. „La peste 1800 m, în ultimele 36 de ore s-au semnalat ninsori ce au depăşit pe alocuri 30 l/mp şi care au depus local un strat însemnat de zăpadă, iar în perioada următoare se va depune un nou strat consistent de zăpadă proaspătă. Acest ultim strat s-a depus peste un strat mai vechi, de 30-40 cm, cu rezistenţă relativ redusă şi coeziune slabă între cristale. Pe văi şi în zonele adăpostite sunt troiene şi depozite însemnate. În zona crestelor sunt formate cornişe şi numeroase plăci de vânt. Stratul vechi de zăpadă, din profunzime, este compactat şi întărit. Pe pantele suficient de înclinate şi pe văile unde sunt depozite mari de zăpadă, se pot declanşa spontan avalanşe de dimensiuni medii şi mari, prin alunecarea stratului puţin rezistent de la suprafaţă sau prin ruperea plăcilor de vânt, riscul fiind amplificat chiar şi la supraîncărcări mici ale stratului. Avalanşele pot angrena izolat şi straturile subiacente, mai vechi”, potrivit ANM. RISC DE AVALANȘĂ PÂNĂ LUNI SEARĂ – HARTA ZONELOR VIZATE Astfel că se „pot produce, chiar şi spontan, avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari la peste 1500 m, prin alunecarea stratului care se va depune sau a celui cu rezistenţă redusă existent deja, peste straturile mai dure şi mai vechi de la bază, riscul declanşării avalanşelor fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici”. De asemenea, în alte masive muntoase riscul de avalanşă este unul însemnat, adică de trei pe o scară de la unu la cinci. ANM anunță că în Munții Călimani-Bistriţei-Ceahlău, la peste 1800 metri a nins viscolit şi s-a depus un strat consistent de zăpadă, iar în continuare sunt aşteptate ninsori importante cantitativ, care pot depăşi 20-25 l/mp şi care vor depune un strat nou de zăpadă, astfel încât stratul de zăpadă nou-depus va depăşi în unele zone 40-50 cm. Stratul de zăpadă are stabilitate redusă, riscul de avalanşă fiind tot de patru din cinci. Totodată, risc de avalanşă, cotat cu trei din cinci, există şi în Masivul Bucegi, Munţii Vlădeasa, Muntele Mare, Munţii Făgăraş, Munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu, potrivit ANM. Administratie publica Comunicate noi Stiri
Stiri Declarațiile lui Trump despre Cuba: O analiză a tensiunilor geopolitice și a implicațiilor istorice 20 mai 2026 Analiza declarațiilor lui Trump privind Cuba și impactul său asupra relațiilor internaționale, incluzând contextul istoric și implicațiile pentru cetățenii cubanezi. Citește mai mult
Stiri Emmanuel Macron și Abrogarea Codului Negru: O Reflecție asupra Sclaviei și a Reparațiilor în Franța 21 mai 2026 Emmanuel Macron susține abrogarea Codului Negru, un set de edicte regale ce reglementa sclavia, evidențiind nevoia de recunoaștere a crimei istorice. Citește mai mult
Alertă de vreme severă – zonele lovite puternic de viscol. Rafale de până la 100 km/h – când se încălzește 31 ianuarie 2022 „Astazi, intensitatea vantului se manifesta in zonele mai joase de relief din estul tarii, in special in nordul Moldovei, in partea de sud a acestei regiuni, cu precadere in zona judetului Buzau, vor fi rafale de 55-70 km/h pentru zonele mai joase, dar intensificari pana spre orele serii si in… Citește mai mult