România a depășit Italia și Ungaria la producția de autoturisme Webpress, 19 noiembrie 2022 Producția de autoturisme din Europa lărgită a scăzut cu 2,4% în primele trei trimestre ale acestui an, potrivit unui raport publicat de ACEA, asociația profesională a industriei auto, dar strict pe teritoriul UE producția a crescut. Rusia și Ucraina sunt cauzele principale ale declinului, din cauza contractării celor două piețe, frelevă datele oferite de ACEA. Uniunea Europeană a produs în primele nouă luni ale acestui an 7,96 milioane de autoturisme, cu 430.000 de unități mai multe decât în anul anterior, respectiv cu 5,8% în plus, ajungând la o cotă din producția globală de autoturisme de 16%, potrivit raportului ACEA pe primele trei trimestre ale anului. Țara cu cea mai mare producție de autoturisme din UE rămâne Germania, care a asamblat în primele nouă luni 2,4 milioane de unități, cu 9,1% mai multe decât anul trecut, dar la un nivel mai mic cu un milion de autoturisme față de 2019. România se află pe locul șase în UE, după volumul produs în cele nouă luni, cu 376.047 unități, cu aproape 20% mai multe decât în anul anterior. Înaintea noastră, pe locurile 2 – 5 se află Spania, Cehia, Slovacia și Franța, iar cu volume mai mici decât noi sunt țări cu tradiție în industria auto, precum Italia și Ungaria. Auto / Moto Comunicate noi Logistica / Transport
Polonia ridică o nouă cortină de fier. Țara face investiții enorme în apărare și va deveni în curând una dintre puterile Europei 10 iulie 202213 iulie 2022 Pe măsură ce războiul din Ucraina – ce a intrat în a cincea lună – devine o bătălie de uzură, o nouă realiniere geostrategică de-a lungul Flancului de Est al NATO se poate observa: a apărut o linie de falie, care se întinde de la nord la sud, din Scandinavia… Citește mai mult
JD Vance lansează un nou atac. De data aceasta în colimatorul vicepreședintelui american este Germania 21 februarie 2025 Tensiunile dintre liderii UE și Administrația Trump continuă. JD Vance a ieșit cu un nou avertisment, de data aceasta la adresa Germaniei. În același discurs în care a atacat și România, vicepreședintele SUA a lansat acuzații similare la adresa Germaniei, că actualul guvern ar încerca să îi amuțească pe toți… Citește mai mult
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua NATO: Azi, mai mult ca oricând, Alianța își dovedește relevanța ridicată prin protecția oferită statelor membre 3 aprilie 2022 „Marcăm astăzi, ca în fiecare an, în prima duminică din luna aprilie, Ziua NATO. De data aceasta, însă, acest moment aniversar are loc într-un context de securitate deosebit, generat de agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei. În urmă cu 18 ani, la 2 aprilie 2004, drapelul românesc a fost… Citește mai mult